Poliţiştii doljeni caută un tânăr de 15 ani, care a plecat, pe 20 mai, voluntar, de acasă, dar nu s-a mai întors. Astfel, ieri, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Craiova, au fost sesizaţi de mama băiatului, că puştiul a plecat să colecteze doze de băuturi, pe care urma să le ducă la un centru de colectare. Este vorba de Marian Florin Gogoşeanu, un băiat care avea obiceiul să mai plece de acasă, însă se întorcea după două – trei zile. Din păcate, familia nu a pus la dispoziţie o poză a copilului, astfel că prezentăm doar semnalmentele acestuia, aşa cum au fost primite de IPJ Dolj. Adolescentul are o înălţime de aprox. 1,80 m, greutatea de 60 kg, păr blond, tuns scurt, ochi albaştri, fără semne particulare. La momentul plecării, era îmbrăcat într-un trening de culoare albastră, pe cap purta o şapcă vişinie, fiind încălţat cu o pereche de pantofi sport de culoare albă.