Un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor

0
397
Mâine se împlinește un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor. În toată această perioadă, aproape toate statele membre și-au adaptat legislația națională pentru a se alinia la RGPD. Autoritățile naționale de protecție a datelor, care sunt responsabile de punerea în aplicare a noilor norme, își coordonează mai bine acțiunile datorită noilor mecanisme de cooperare și Comitetului european pentru protecția datelor. Acestea emit orientări privind aspectele esențiale ale RGPD pentru a contribui la punerea în aplicare a noilor norme.
Regulamentul general privind protecția datelor este un set unic de norme cu o abordare comună la nivelul UE în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, care se aplică direct în statele membre. Acesta consolidează încrederea cetățenilor prin faptul că le redă acestora controlul asupra propriilor date cu caracter personal și, în același timp, garantează libera circulație a datelor cu caracter personal între statele membre ale UE. Protecția datelor cu caracter personal este un drept fundamental în Uniunea Europeană. „La 25 mai sărbătorim intrarea în vigoare a noilor norme europene în materie de protecție a datelor, și anume a Regulamentului general privind protecția datelor, cunoscut ca RGPD. Aceste norme revoluționare nu numai că au pregătit Europa pentru era digitală, dar au și devenit un punct de referință la nivel mondial. Obiectivul principal al normelor a fost acela de a le oferi cetățenilor mijloacele necesare pentru a-și exercita drepturile și de a-i ajuta să dobândească un nivel mai mare de control asupra datelor lor cu caracter personal. Acest lucru se întâmplă deja, deoarece cetățenii europeni încep să își folosească noile drepturi, peste două treimi dintre ei fiind la curent cu acest regulament.Un alt avantaj este faptul că întreprinderile beneficiază, în prezent, de un singur set de norme, aplicabil în întreaga Uniune. Acestea și-au pus ordine în activități în ceea ce privește datele, fapt care a condus la îmbunătățirea nivelului de securitate a datelor și la construirea unor relații bazate pe încredere cu clienții lor”, a precizat Andrus Ansipvicepreședinte pentru piața unică digitală.
Peste 400 de cazuri transfrontaliere
Noul act legislativ a devenit „pragul de reglementare” la nivel UE, care ne modelează răspunsul în multe alte domenii. Fie că este vorba de inteligența artificială, de dezvoltarea rețelelor 5G sau de integritatea alegerilor europene, existența unor norme solide în materie de protecție a datelor contribuie la dezvoltarea politicilor și a tehnologiilor noastre bazate pe încrederea cetățenilor. „Datorită RGPD, autoritățile au devenit mai eficace în abordarea încălcărilor. De exemplu, la un an de la intrarea în vigoare a regulamentului, Comitetul european pentru protecția datelor, înființat recent, a înregistrat peste 400 de cazuri transfrontaliere de utilizare abuzivă a datelor cu caracter personal în Europa. Acest lucru demonstrează beneficiile suplimentare ale RGPD, întrucât protecția datelor nu se oprește la frontierele naționale. Cetățenii devin din ce în ce mai conștienți și acesta este un semnal foarte încurajator. Potrivit unor date recente, aproximativ șase din zece persoane sunt la curent cu faptul că în țara lor de reședință există o autoritate pentru protecția datelor. Această cifră reprezintă o creștere semnificativă față de 2015, când patru din zece persoane știau acest lucru. Autoritățile pentru protecția datelor au un rol esențial: să facă tot posibilul pentru ca RGPD să producă rezultate concrete”, susţine Věra Jourová, comisar pentru justiție, consumatori și egalitatea de gen, într-un comunicat de presă.