Mircea Snegur, la Universitatea din Craiova : “În căutarea identităţii”

0
448
Conducerea Universităţii din Craiova a organizat ieri, în Sala „Mihai I al României”, o întâlnire cu Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova. Acesta a susţinut o prelegere cu titlul „În căutarea identităţii”.
   Universitatea din Craiova primeşte în aceste zile vizita unei numeroase delegaţii a Universităţii de Stat din Tiraspol, delegaţie condusă de rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Eduard Coropceanu. Universitatea de Stat din Tiraspol este singura universitate europeană refugiată, fiind transferată temporar la Chişinău, din cauza conflictului transnistrean. Este a doua vizită de acest fel, prima având loc în februarie 2018, când s-au şi pus bazele acestui parteneriat între cele două instituţii. „Anul trecut, anul Centenarului, inspiraţi de energiile extraordinarea, care au străbătut ţara de la un capăt la altul, am creat prin substanţa acelor emoţii un parteneriat cu Universitatea de Stat din Tiraspol, parteneriat din care câştigaţi ies studenţii, dar şi cunoaşterea. Ne aflăm astăzi, într-o nouă etapă a acelui parteneriat care deja a început să-şi arate roadele. La Universitatea noastră a venit foarte mulţi profesori de la Tiraspol şi totodată, foarte mulţi studenţi şi profesori de la Universitatea din Craiova au mers la Tiraspol. Din acest partenriat, cele mai importante beneficii sunt cele spirituale…”, a subliniat prof.univ.dr Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova. 
„Se vede că în această zonă trăiesc şi muncesc oameni gospodari”
În aceste zile, la Craiova, sunt programate mai multe întâlniri cu cadre didactice şi cercetători ai Universităţii din Craiova pe diferite domenii de studii, precum şi cu studenţii din Republica Moldova care învaţă la UCV. Oaspeţii vor vizita infrastructura Universităţii din Craiova (săli de curs, laboratoare), inclusiv Centrul Universitar Drobeta Turnu-Severin. Preşedintele Mircea Snegur s-a adresat ieri atât profesorilor, cât şi studenţilor Universităţii din Craiova. „În drum se Craiova, am văzut câmpiile din Oltenia şi pot să vă spun că mi-au plăcut foarte mult. Fiind de profesie agronom, pot să vă spun că m-au impresionat semănăturile din judeţul Dolj. Se vede că în această zonă a României, trăiesc şi muncesc oameni gospodari, care au grijă de agricultură. Am ales o temă dragă mie şi anume…în căutarea identităţii, pentru că s-ar părea că este o temă utilizată, dar nu e chiar aşa.  Mă voi referi la perioada de după Război, perioada în care generaţiile s-au educat în condiţii foarte dificile, care au suferit din cauza foametei, deportările masive staliniste ale basarabenilor în Siberia sau în alte regiuni geroase a fostei URSS, colectivizarea forţată. Trebuie să vă spun că perioada de după Război poate fi caracterizată ca desnaţionalizare…”, a explicat fostul şef de stat al Republicii Moldova, Mircea Snegur, ieri, la Universitatea din Craiova.