”La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, primit cu aplauze îndelungi la Festivalul de la Cannes

0
465

Filmul ”La Gomera/The Whistlers”, în regia lui Corneliu Porumboiu, a avut sâmbătă seară premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, proiecţia găzduită de Grand Theatre Lumiere fiind primită cu aplauze îndelungi de audienţă, potrivit paginii de Facebook oficiale a evenimentului.

‘La Gomera”, selectat în competiţia pentru Palme d’Or, este cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu şi a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018. Pelicula marchează revenirea lui Porumboiu pe Croazetă, după ce, în 2015, cineastul a câştigat premiul Un Certain Talent al secţiunii ”Un Certain Regard” cu lungmetrajul ”Comoara”. Pentru pelicula ”Poliţist, adjectiv”, regizorul a primit, în 2009, Marele Premiu al Juriului şi Premiul FIPRESCI al secţiunii ”Un Certain Regard”. Tot în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în 2006, lungmetrajul său de debut, ”A fost sau n-a fost?”, a fost recompensat cu trofeul Camera d’Or.

”La Gomera” spune povestea lui Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, care ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa ”El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici.

Filmul a primit deja cronici ample în reviste internaţionale de specialitate. Variety notează că teza filmului, pe cât de ”excentrică, nu iese din sfera consacrată a curiozităţii eclectice şi rapide a lui Porumboiu”. Deşi ”teoretic, Cristi ar putea fi un alt personaj-tip al regizorului, care urmăreşte o iluzie donquijotescă, nerealistă şi probabil nenecesară despre care acesta crede că i-ar putea îmbunătăţi viaţa”, ”La Gomera” se îndepărtează de acest tipar ”atât literal, cât şi figurativ, în sensul că acţiunea este plasată în afara graniţelor României, ţăra natală a lui Porumboiu, iar scenariul se desfăşoară în ritmul unui gangster noir, un gen aparent un pic schematic şi sufocant pentru un regizor care, în mod atât de frumos, nu poate fi cuprins într-o singură categorie”, notează Jessica Kiang în Variety. (Agerpres)