Sport pentru toleranţă

0
891

În cea de-a patra zi a desfăşurării proiectului “Sport for tolerance”, la Casa Studenţilor din Craiova, Asociaţia Suporterilor Olteni a organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia reprezentanta Centrului Educaţional de Resurse şi Training, Adina Enache a luat cuvântul şi a prezentat imagini împreună cu întreaga activitate care are loc în perioada 14-25 martie a.c. La acest proiect contribiue nu mai puţin de patru ţări, România, Bulgaria, Turcia şi Ungaria, având ca drept obiective promovarea aplicării metodelor de educaţie non-formală şi sportivă ca instrumente de includere socială pentru 34 de participanţi din cele patru ţări enumerate anterior, încurajarea unei atitudini de participare activă, toleranţă si înţelegere reciprocă faţă de diversitatea culturală, dezvoltarea de abilităţi de aplicare a unor instrumente de intervenţie socială. “Una din activităţile ce au avut loc a fost o întâlnire cu deţinuţii Penitenciarului de Minori şi Tineri care, cu ocazia asta, au putut ieşi pentru câteva ore întru-un loc public unde au jucat baschet cu participanţii din cele patru ţări. Ideea acestei colaborări este de a spune stop discriminării şi de a face lumea să înţeleagă că toţi cei care greşesc mai merită o şansă. Pe lângă câteva dintre sporturile comune, baschet, fotbal, volei, handball şi tennis, Asociaţia Suporterilor Olteni vrea să aducă ceva diferit. O să inventăm un nou sport inter-cultural. De exemplu, teatrul invizibil reprezintă o noutate, dar în acelaşi timp o formă de comunicare ce se joacă fără ca ceilalţi să ştie că, de fapt, este o piesă, subiectele fiind unule precise”, a afirmat Adina Enache, reprezentanta Centrului Educaţional de Resurse şi Training. La întrevederea de ieri a luat parte şi directorul adjunct al Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova, Viorel Najap, acesta povestind viaţa celor aflaţi în închisoare şi astfel dorind ca să spargă barierele de comunicare dintre deţinuţi şi publicul larg. Proiectul este finanţat de către Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune.

DENISA MARINESCU şi CLAUDIA PĂTRAŞCU