“Bucurie în Mișcare”, weekend-ul acesta, în Parcul “Nicolae Romanescu”

0
489

Festivalul “Bucurie în Mișcare”, organizat de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge în weekendul acesta la Craiova. Evenimentul va avea loc în zilele de 11 şi 12 mai 2019, în Parcul “Nicolae Romanescu”, între orele 10.00 – 20.00. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj şi JCI Craiova, partenerii locali, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, au pregătit pentru cele două zile o serie de momente care îi vor bucura și provoca pe participanți. Între acestea: demonstrații de dans, arte marțiale, tenis, fitness, gimnastică, multe ateliere dedicate ciclismului, precum și un concurs de orientare pentru elevi și competiții de street ball, minifotbal și baby handbal.

În prima zi a evenimentului vor ajunge la festival 100 de copii din mediul rural, de la școlile din Stoicănești (județul Olt) și Cîmpeni (județul Dolj), drept răsplată pentru că au participat la competiția „Fă mișcare în pauza mare”. Ei fac parte din cei peste 1300 de elevi, din 31 de școli de la sat, care vor participa la cele 13 festivaluri “Bucurie în Mișcare” organizate anul acesta și se vor alătura, astfel, zecilor de mii de copii, tineri și adulți așteptați să ia parte la una din cele mai mari campanii de promovare a mișcării din țara noastră.

Excursia de o zi le este oferită gratuit, cu scopul de a-i inspira să privească sportul ca pe o posibilă opțiune de carieră și ca pe o condiție necesară unei vieți sănătoase. Campania „Fă mișcare în pauza mare!” a fost susținută de o serie de ambasadori, printre care și Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic și mondial la canotaj, sportiv născut în satul Mila 23, o mică localitate de lipoveni din județul Tulcea. „Promovarea unui stil de viață sănătos este o prioritate în strategia noastră de responsabilitate socială și ne bucurăm că, din acest an, oferim oportunitatea tuturor copiilor, indiferent de posibilități, să ia parte la festivalurile Bucurie în Mișcare. Este o ocazie pentru elevi să își testeze abilitățile sportive, dar și să descopere prin joacă cât de importantă este mișcarea pentru o viață sănătoasă”, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

“Bucurie în Mișcare” oferă în premieră părinților și profesorilor care participă la festival posibilitatea de a testa gratuit înclinația copiilor între 5 și 16 ani către un anumit sport, prin SportAnalytik. Dezvoltată în cooperare cu Universitatea Charles din Praga, metoda este utilizată, în acest moment, în peste 16 ţări la nivel mondial pentru a-i ajuta pe copii să-și găsească sportul preferat. Înscrierile se fac la fața locului în amândouă zilele de festival, la cortul SportAnalytik.

Organizate în colaborare cu parteneri locali – organizații neguvernamentale și instituții care promovează sportul/mișcarea –  festivalurile propun multiple activități interactive: demonstrații din diverse ramuri sportive, dansuri, fitness, basket și minifotbal, tenis, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, alergare, tenis cu piciorul, badminton, volei etc. Pe lângă deja tradiționalele clase de fitness pe ghete de sărituri, scoase „în stradă” grație unui parteneriat cu Kinga Sebestyen, fondatoarea Kangoo Club Romania, evenimentele propun anul acesta demonstrații de aikido, organizate cu sprijinul Fundației Române de Aikido Aikikai.

PROGRAMUL festivalului, la Craiova:

SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2019

Scena principală

10.00 – 11.00 Aero dance – ND Studio,

11.00 – 11.30 Break Dance – C.Fresh Bboys,

11.30 – 12.00 Demonstrație arte marțiale – ASC Jion Craiova,

12.00 – 13.00 Demonstrație arte marțiale –Aikido Aikikai Craiova Dojo – FRAA,

16.00 – 17.00 Demonstrație dans – Latino 4 You,

17.00 – 19.30 Fatburning pe ghete cu Sugarka Przibislawszky și invitații săi – Kangoo Club Romania & Swiss Laboratory,

Ateliere interactive

10.00 – 11.00 Program de alergare și inițiere – craiova Running Club (Zona 6),

Ateliere de pictura si craft – Asociatia Little People Romania,

10.00 – 12.00 Demonstrație tenis – TC Lucian (Zona 5),

10.00 – 16.00 Tir cu arcul – Archery Craiova (Zona 6),

10.00 – 20.00 Airsoft & Paintball Rush Craiova (Zona 6),

10.00 – 20.00 Panou escaladă – Dracones Rhabon (Zona 6),

10.00 – 20.00 Biciclete electrice – traseu (Zona 5),

Competiții

10.00 – 11.00 Baschet 2×2 fete 2006-2007 (Zona 1),

10.00 – 12.00 Concurs orientare elevi (Zona 6),

10.00 – 12.30 Baschet 2×2 băieți 2006-2007 (Zona 1),

12.00 – 13.00 Orientare – open (Zona 6),

13.00 – 15.00 Turneu fotbal 2012-2013 (Zona 4),

13.00 – 16.00 Baschet 2×2 fete 2008-2009 (Zona 1),

13.00 – 16.00 Baschet 2×2 băieți 2008-2009 (Zona 1),

16.00 – 20.00 Baschet – joc liber (Zona 1),

16.00 – 19.00 Cupa baby handbal (Zona 4),

 

DUMINICĂ, 12 MAI 2019

Scena principală

10.00 – 10.40 Demonstrații fitness, gimnastică aerobică, dans – Palatul Copiilor,

10.40 – 11.00 Demonstrație gimnastică – Extreme Aerobics,

11.00 – 11.30 Demonstrație aero dans – ND Studio,

11.30 – 12.00 Demonstrație gimnastică – Extreme Aerobics,

12.00 – 12.30 Demonstrație arte marțiale – CS Wu Long Craiova,

12.30 – 13.00 Demonstrație fitness – One Fitness Craiova,

16.30 – 17.00 Demonstrație dans – Freaks Dance Company,

17.00 – 18.00 Demonstrație dans – Dynamyc Salsa,

18.00 – 19.00 Demonstrație dans – Fabrica de dans,

Ateliere interactive

10.00 – 11.00 Ciclism traseu off road – JCI Craiova (Zona 6),

10.00 – 12.00 Atelier creație – Palatul Copiilor (Zona 5),

10.00 – 12.00 Demonstrație tenis – TC Lucian (Zona 5),

10.00 – 11.00 Program de alergare și inițiere – Running Club (Zona 6),

11.00 – 12.00 Ciclism plimbare traseu parc – JCI Craiova (Zona 6),

12.00 – 13.00 Demonstrații volei – SC Volei Craiova (Zona 3),

12.00 – 14.00 Ciclism, traseu îndemânare – JCI Craiova (Zona 6),

10.00 – 16.00 Tir cu arcul – Archery Craiova (Zona 6),

10.00 – 20.00 Airsoft & Paintball Rush Craiova (Zona 6),

10.00 – 20.00 Panou escaladă – Dracones Rhabon (Zona 6),

10.00 – 20.00 Biciclete electrice – traseu (Zona 5),

10.00 – 20.00 Baschet – joc liber (Zona 1).

 

PE PARCURSUL AMBELOR ZILE:

SportAnalytik – Evaluare abilități fizice innăscute copii 5-16 ani,

panou de cățărare, mini-fotbal, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, ștafete, tenis cu piciorul, badminton, volei.

 

Cu sprijinul Kaufland România, anul acesta festivalurile Bucurie în Mișcare se desfășoară în perioada 4 mai – 16 iunie  2019 după următorul program:

4-5 mai – Timișoara

11-12 mai – Craiova și Roman

18-19 mai – Galați și Arad

25-26 mai – Râmnicu-Vâlcea

1-2 iunie – Constanța, Reșița și Târgoviște

8-9 iunie – Bacău și Satu Mare

15-16 iunie – Sighetu Marmației și Alexandria

 

Programul “Bucurie în Mișcare” s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate. Lansat în 2012, programul înseamnă acum evenimente cu zeci de mii de participanți derulate în peste 40 de orașe din România și Republica Moldova și proiecte speciale care dau o dimensiune concretă misiunii noastre de a contribui la dezvoltarea unor comunității mai puternice, mai sănătoase, mai fericite.