Peste 80 de participanţi la Conferinţa Naţională „Oltenia. Interferenţe Culturale”

0
785
La Muzeul Olteniei din Craiova s-au deschis, ieri, lucrările Conferinţei Naţionale „Oltenia. Interferenţe Culturale”, eveniment deja de tradiţie, care oferă cadrul prezentării şi dezbaterii ultimelor rezultate ale activităţii de cercetare în domeniile istorie şi arheologie. Participanţi sunt peste 80 de specialişti de la prestigioase instituţii din ţară, dar şi din Bulgaria, pe parcursul a doua zile aceştia susţinând comunicări pe secţiunile preistorie, arheologie şi istorie antică, numismatică, istorie medievală, modernă şi contemporană. Mâine, în ultima zi a evenimentului, invitaţii vor face o excursie documentară în Bulgaria, unde vor vizita fortificaţia romană din Kula (Castra Martis) şi situl roman de la Ratiaria.
„Sper că şi în această ediţie comunicările şi temele propuse de dvs. vor fi interesante pentru colegii noştri, iar ce vor prezenta ei va fi de interes pentru dvs., astfel încât la final cu toţii să ieşim din această conferinţă mai îmbogăţiţi din punct de vedere ştiinţific”, le-a spus invitaţilor, ieri, cu ocazia deschiderii, Conferinţei Naţionale „Oltenia. Interferenţe Culturale”, Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei. Evenimentul se află la cea de-a IX-a ediţie şi are scopul de a pune în legătură specialiştii consacraţi ai locului cu cercetătorii din ţară care tratează pe larg sau măcar tangenţial elemente culturale specifice Olteniei. Prima ediţie s-a desfăşurat la Craiova în toamna anului 2010, de atunci conferinţa fiind organizată anual, neîntrerupt, de Muzeul Olteniei.
Secţiunea de numismatică l-a readus la Craiova şi pe Viorel Emanuel Petac, preşedintele Societăţii Numismatice Române. „Iată că reuşim, de câţiva ani, să susţinem o secţiune numismatică, într-adevăr consistentă, în cadrul acestei conferinţe. Nu mai e nevoie să vorbesc de tradiţiile numismaticii craiovene – de-aici a plecat Octavian Iliescu, aici a existat familia Plopşor, aici au fost foarte mulţi colecţionari privaţi de anvergură în perioada interbelică şi, ca atare, de-aici a pornit şi Societatea Numismatică. Ea a fost înfiinţată în 1903 şi continuă să dăinuiască până astăzi, dar tradiţiile numismatice sunt şi mai vechi, din ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Aşadar, nu pot decât să mă bucur că lucrurile decurg astfel aici…”, a declarat Viorel Emanuel Petac.
Colaborator apropiat al Muzeului Olteniei, de foarte mulţi ani, este şi Vlad Vintilă Zirra, cercetător la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, care a revenit la conferinţa de la Craiova pentru a vorbi despre „Fortificaţiile cu materiale de construcţie arse de la Bâzdâna, comuna Calopăr. Asemănări şi deosebiri”. «Oltenia, în general, judeţul Dolj, în mod special, şi Muzeul Olteniei sunt a doua mea casă. Pentru că vin aici încă din 1979, când eram student. (…) Pentru mine, au însemnat o sursă de mare importanţă de informaţie ştiinţifică, pe care, alături de colegii mei, şi de la Craiova, şi de la alte instituţii, am încercat să le înţelegem, în primul rând, şi să le punem în valoare», a spus Vlad Vintilă Zirra în deschiderea conferinţei. Aşteptat la Craiova este, astăzi, şi prof. univ. dr. Constantin Petolescu, membru corespondent al Academiei Române.
Conferinţa continuă pe parcursul zilei de azi cu prezentarea lucrărilor pe secţiunile Istorie medievală, modernă şi contemporană şi Arheologie, acestea urmând să se încheie cu dezbateri în plen şi concluzii finale. Mâine, 10 mai, pentru participanţi va fi organizată o excursie documentară la fortificaţia romană din Kula (Castra Martis) şi în situl roman de la Ratiaria, pentru a admira vestigii antice din perioada romană târzie.