Comunicat de presă 7.43% rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dolj în luna martie 2019

0
513

La sfârșitul lunii martie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj erau înregistrați 19.758  șomeri (din care 8.071 femei), rata șomajului fiind de 7.43 %. Valoarea acestui indicator a înregistrat o scădere cu 1,1 pp față de valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2018 şi cu 0.16 pp comparativ cu luna anterioară.

Din totalul de 19.758 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj, 2.248 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 17.510 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 16.832 șomeri provin din mediul rural și 2.926 sunt din mediul urban.

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 19.758
< 25 ani 1.582
între 25-29 1.124
între 30-39 3.597
între 40-49 5.963
între 50-55 3.624
peste 55 ani 3.868

Șomerii fără studii/cu nivel de instruire primar au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dolj (50 %), urmaţi de cei cu nivel de instruire gimnazial (28 %), iar  11.3 % au absolvit învăţământ profesional. Șomerii cu nivel instruire liceal/postliceal  reprezintă 8,7 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare au o pondere de 2%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel:  13.156 persoane foarte greu ocupabile, 5.525 greu ocupabile, 639 mediu ocupabile, iar 438 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.