Securitatea și diversificarea energetică reprezintă priorități pe ambele maluri ale Atlanticului

0
453

Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat joi, 2 mai 2019, la prima ediție a Forumului de afaceri la nivel înalt UE-SUA în domeniul energiei, care a avut loc la Bruxelles. La reuniune au participat lideri politici europeni și americani, precum Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA, Gordon Sondland, ambasadorul Statelor Unite pentru relaţia cu Uniunea Europeană, Miguel Arias Cañete, comisarul european pentru energie și schimbări climatice, Dominique Ristori, director general pentru energie în cadrul Comisiei Europene, precum și reprezentanți la nivel ministerial din statele membre UE. Totodată, printre invitați s-au aflat numeroși reprezentanți ai unor companii care activează în domeniul energiei din Europa și SUA.

Ana Birchall a susținut o intervenție în cadrul sesiunii referitoare la dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale, în cadrul căreia a prezentat mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă. ”România acordă o importanță deosebită consolidării relației transatlantice, un parteneriat tot mai relevant în contextul actualelor provocări politice, economice și de securitate. Securitatea și diversificarea energetică sunt printre prioritățile principale ale mandatului nostru în exercitarea președinției Consiliului UE. Totodată, acestea sunt preocupări comune pe ambele maluri ale Atlanticului”, se arată în mesajul transmis de vicepremierul român.

Ana Birchall a reiterat rolul fundamental al conectivității și importanța investițiilor de anvergură în domeniul infrastructurii energetice, inclusiv în ceea ce privește infrastructura pentru gazul natural lichefiat. ”România se află într-o poziție privilegiată la Marea Neagră și trebuie să își valorifice atuurile. Maximizarea potențialului economic al Mării Negre în beneficiul regiunii extinse reprezintă un obiectiv asumat, iar investițiile în energie deschid oportunități strategice”, a afirmat viceprim-ministrul român.

Oficialul român a evidențiat că România este puternic angajată în demersurile de concretizare a proiectelor de interes comun privind dezvoltarea infrastructurii energetice. ”Proiectul BRUA este un bun exemplu al cooperării reușite între statele din regiunea noastră. Acest nou coridor de gaze va îmbunătăți interconectivitatea cu țările vecine, va crea un nou traseu de transport de gaze la nivel regional, de la diferite surse de aprovizionare, inclusiv gaz natural lichefiat, va crea infrastructura necesară pentru preluarea și transportul volumelor semnificative de gaze din Marea Neagră, având în același timp un potențial important de a crea o legătură valoroasă între Coridorul Sudic de Gaze și Europa Centrală, cu România în poziția de hub regional de energie”, a declarat oficialul român.

Totodată, vicepremierul român a participat la masa rotundă cu tema ”Infrastructura critică și securitatea energetică europeană”. În cadrul discuțiilor, Ana Birchall a declarat că ”sectorul energetic reprezintă o prioritate crucială, iar România, prin poziția sa geostrategică, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai importanți parteneri regionali, țara noastră fiind o susținătoare a consolidării infrastructurii energetice din regiunea extinsă a Mării Negre”.

În marja reuniunii, Ana Birchall a avut o întrevedere bilaterală cu Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA. Cu această ocazie, au fost discutate dimensiunile principale ale cooperării în domeniul energiei, aspecte privind securitatea energetică regională şi dezvoltarea proiectelor de transport şi interconectivitate. A fost apreciată poziția geostrategică și rolul României în consolidarea securității energetice regionale și europene. De asemenea, a fost reiterartă importanța Inițiativei celor Trei Mări și a continuării sprijinului consistent din partea Statelor Unite. Totodată, vicepremierul Ana Birchall a reiterat angajamentul ferm al Guvernului PSD – ALDE pentru asigurarea unui climat investițional transparent şi atractiv pentru companiile care investesc în domeniul energetic, prin proiecte de diversificare a surselor şi rutelor de transport al energiei.