CE formulează recomandări pentru următoarea agendă strategică a UE

0
545

Înaintea reuniunii liderilor UE-27 care va avea loc la Sibiu, în România, la 9 mai 2019, Comisia Europeană prezintă astăzi o serie de recomandări de politică privind modul în care Europa își poate modela viitorul într-o lume tot mai nesigură și multipolară.

În contextul alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019 și al schimbării la conducerea politică a instituțiilor UE pe care o vor antrena acestea, este momentul să se stabilească noi orientări de politică și noi priorități. Întrucât atât prioritățile pe care le stabilim, cât și modul în care le explicăm și în care comunicăm cu cetățenii europeni vor fi decisive pentru consolidarea Uniunii, Comisia formulează, de asemenea, sugestii cu privire la modul prin care deciziile colective pot fi comunicate mai bine. Toate aceste elemente constituie contribuția Comisiei la următoarea agendă strategică pentru perioada 2019-2024.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Fiecare generație are obligația de a schimba în mai bine destinul prezent și viitor al europenilor, de a onora promisiunea trainică de pace, progres și prosperitate pe care am făcut-o. Provocările cărora noi, europenii, trebuie să le facem față împreună sunt tot mai numeroase. Pentru ca Europa să prospere, statele membre ale UE trebuie să acționeze împreună. Am convingerea că doar rămânând uniți vom avea forța necesară pentru a ne păstra modul de viață european, a proteja planeta și a ne consolida influența la nivel mondial.

Summitul de la Sibiu a fost convocat de președintele Juncker cu ocazia discursului său din 2017 privind starea Uniunii, când a prezentat o foaie de parcurs pentru o Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică.