Parlamentul European a lansat joi mesajul oficial de campanie pentru alegerile europene care vor avea loc peste o lună, pe 26 mai. Cetățenii europeni sunt îndemnați să participe la alegerile de care depinde viitorul copiilor, într-un context european cel puțin complicat, în care unul dintre statele membre, Marea Britanie, se chinuie de luni de zile să ia o decizie cu privire la soarta apartenenței sale la UE. ”Astăzi vin pe lume. Ca mii de copii europeni. Cum va arăta lumea în care vom crește. Ce ne așteaptă? Alege-ți viitorul. Alegerile europene, 23-26 mai”, este mesajul care însoțește videoclipul de campanie.