Săptămână importantă pentru baschetbaliştii Craiovei

0
446

Intrăm într-o săptămâna extrem de importantă pentru echipa de baschet a Craiovei, care dispută primele două partide din play-off-ul Ligii Naţionale, contra Timişoarei, pe teren propriu, miercuri şi vineri, de la orele 18.30. Baschetbaliştii lui Aco Todorov au disputat,  acasă, un amical cu Piteştiul pentru a pregăti play-off-ul şi s-au impus cu 100-88.

În week-end-ul trecut, la Cluj, s-au disputat Final Four-ul Cupei României, în urma căruia trofeul a fost cucerit de CSU Sibiu, şi All Star Game-ul, în care au fost implicaţi nu mai puţin de 4 jucători de la SCMU Craiova: Goran Gajovic, Mo Curry, Porter Troupe şi Amedeo Casale. Cvartetul de alb-albaştri a făcut parte din echipa lui Nandor Kuti, care a fost învinsă de cea a lui Bobe Nicolescu, scor 110-103. Cifrele craiovenilor în acest meci-spectacol: Gajovic 20 de puncte, 5 recuperări, Casale 15 puncte, 2 recuperări, Curry 3 puncte, 5 assist-uri, Troupe 2 puncte, 2 recuperări. Goran Gajovic (foto) a reuşit să câştige concursul aruncărilor de 3 puncte. A fost nevoie de prelungiri, în urma cărora l-a învins în duel direct pe Dragan Zekovic, reuşind să marcheze 5 din 5 aruncări din poziţia favorită.