Apel de proiecte „în cadrul Programului RO-CULTURA

0
439

Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, a lansat apelul privind Consolidarea antreprenoriatului cultural și Dezvoltarea audienței și a publicului.

Programul RO-CULTURA este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 și vizează consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Pentru a fi eligibile, propunerile de proiecte trebuie să conducă la atingerea următorilor indicatori de Program: 90 de locuri de muncă create; 19.000 de participanți la activitățile culturale; 10 IMM-uri sprijinite; 60 de profesioniști cu competențe/expertiză dezvoltate la locul de muncă; 150 de activități de artă contemporană sprijinite; 10 abordări inovative referitoare la patrimoniul cultural, sprijinite în vederea dezvoltării publicului; 5 producții referitoare la minorități sociale, etnice și culturale; 15 proiecte care implică cooperarea cu un partener de proiect din Statele Donatoare în domeniul artei contemporane.

Sunt finanțate proiectele sau activitățile care intră sub incidența prevederilor Schemei de ajutor de minimis.

Bugetul apelului de proiecte este de 2.500.000 euro. Valoarea sprijinului financiar nerambursabil este cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro.

Solicitanții eligibili sunt instituțiile publice de cultură (muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.), organizațiile neguvernamentale, societățile comerciale sau societățile cooperative.

Partenerii de proiect eligibili din România sunt entitățile publice sau private, comerciale sau necomerciale, inclusiv organizațiile neguvernamentale, a căror activitate este, printre altele, în sectoarele culturale și creative.

Partenerii de proiect din Statele Donatoare (Norvegia, Islanda și Liechtenstein) sunt entitățile publice sau private, comerciale sau necomerciale, inclusiv organizațiile neguvernamentale, a căror activitate principală este în sectoarele culturale și creative.

Proiectele vor avea o durată cuprinsă între 6 luni și 24 de luni iar perioada de depunere a proiectelor este: 15.04.2019 – 15.07.2019, ora 23:59.

Toate informațiile sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția financiară acordată de Norvegia, Islanda și Liechtenstein pentru reducerea disparităților economice și sociale în Europa și pentru consolidarea relațiilor cu 15 state membre ale Uniunii Europene. Valoarea totală a contribuției financiare aferente Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021 este de 2,8 miliarde de euro. România beneficiază de un buget total de 500 milioane de euro, a doua cea mai mare alocare financiară dintre cele 15 State Beneficiare.