Armă neletală, găsită, la Calafat, într-un autocamion

0
412

Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit, pe sensul de intrare în ţară, în cabina unui autocamion condus de un cetăţean bulgar, o puşcă cu aer comprimat, fără a avea autorizaţia necesară . Şoferul transporta diverse bunuri produse în Bulgaria către o firmă din Germania. Arma , de calibrul 6,35 mm, neletală, a fost găsită în cabina conducătorului auto, acesta declarând că a achiziţionat-o pentru autoapărare, dar nu deţine nici permis de port-armă, nici autorizaţie de introducere pe teritoriul României. “Poliţiştii de frontieră au deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea sau portul fără drept de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării, şi contrabandă calificată”, a precizat subinspector de poliţie  Eugen Cătălin Ilie, purtător de cuvânt al STPF Dolj.