Anul acesta “a fost o adevărată revoluţie în legislaţia muncii”, a afirmat, ieri, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, Cătălin Mohora, făcând referire la suita de modificări apărute în Codul Muncii şi efectele ei. “În 2011, din punctul nostru de vedere, al specialiştilor din domeniul relaţiilor de muncă, a fost o adevărată revoluţie în legislaţia muncii. S-a redus birocraţia, au fost eliminate carnetele de muncă şi s-a introdus evidenţa electronică, cu data de 1 ianuarie 2011. Totodată, a fost elimnat comisionul de 0,75% din fondul de salarii, datorat pentru fiecare salariat, comision care se plătea pentru gestiunea, evidenţa şi înscrierea în carnetul de muncă. Începând cu 1 mai 2011, Legea zilierilor, Legea dialogului social, toate acestea nu au făcut decât să reducă birocraţia, fiscalitatea şi să fluidizeze raporturile de muncă pe piaţa muncii”, a declarat şeful ITM Dolj în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, din luna mai a anului în curs, lună în care au intrat în vigoare şi modificările la Legea 53 – Codul Muncii, semnale pozitive au apărut şi cu privire la numărul de contracte înregistrate în aplicaţia Revisal. “Avem mai mult decât dublu la numărul de contracte înregistrate faţă de aceeaşi perioadă din 2010, perioadă în care şi acţiunile de control s-au intensificat. Cuantumul amenzilor a crescut substanţial, la zece-douăzeci de mii de lei. Pot să mai subliniez că în Dolj activitatea a fost atât de intensă, fiind printre primele judeţe din ţară la combaterea muncii la negru. Au fost depistate peste o sută de persoane care lucrau la negru, pe fiecare lună, iar angajatori care foloseau la muncă persoane fără a le întocmi forme legale – circa 60-70”, a mai precizat Cătălin Mohora.
Peste 700 de sesizări adresate Inspectoratului de Muncă
Totodată, la nivelul judeţului Dolj, comparând anii 2010-2011, s-au înregistrat în plus peste 13.000 de noi contracte de muncă şi, odată cu intrarea în vigoare a Legii zilierilor, şi 6.500 de zilieri. Cât despre sesizările adresate ITM Dolj, de la începutul anului şi până la această dată, au fost depuse la instituţie peste 700 de reclamaţii, cele mai multe dintre ele – circa 500 – referitoare la munca la negru şi neplata drepturilor salariale, precum şi cu privire la neeliberarea unor documente pe care angajatorul are obligaţia să le întocmească şi să le elibereze la solicitarea angajaţilor sau alte aspecte care ţin de clauzele contractuale prevăzute în contractul individual de muncă.
În timpul acţiunilor de verificare a agenţilor economici din judeţ, derulate de echipele de inspectori în colaborare cu alte instituţii abilitate, au fost depistate şi persoane de altă naţionalitate care lucrau la negru. “Am avut acţiuni împreună cu Oficiul Român pentru Imigrări, în urma cărora am descoperit şi angajaţi de altă naţionalitate, care însă nu lucrau legal. Nu este voprba de foarte multe, vorbim de circa circa 10-15 persoane, printre care sirieni, albanezi, moldoveni şi irakieni”, a declarat Cătălin Mohora, şeful ITM Dolj.
Pentru folosirea, de către un singur angajator, a unui număr mai mare de cinci persoane fără forme legale de angajare, au fost înaintate organelor abilitate 14 dosare, în vederea continuării cercetării sub aspect infracţional.
În ceea ce priveşte activitatea Compartimentului Securitate şi Sănătate în muncă, în perioada ianuarie – noiembrie 2011 au avut loc 80 de evenimente la locul de muncă, dintre care 12 mortale.