Spurs – City, duelul britanic din sferturile UCL

0
453

Patru echipe din Anglia sunt în sferturile Champions League, iar singurul duel direct este Tottenham – Man City. Prima manşă e în seara aceasta, de la ora 22, pe noua arenă a lui Spurs, inaugurată săptămâna trecută, la acel 2-0 cu Crystal Palace. În acest sezon, City a învins-o pe Tottenham în deplasare, în turul Premier League, scor 1-0, gol Mahrez.

“Ne-am întâlnit în Spania, am jucat multe meciuri unul împotriva celuilalt. Întotdeauna a fost greu să joc în fața Barcelonei lui Guardiola. Vom fi agresivi, este un sfert de finală din Champions League, nu un amical”, a spus Pochettino, care nu poate miza pe Dier şi Lamela şi ar putea începe cu: Lloris – Trippier, Alderweireld, Vertonghen, Rose – Sissoko, Winks – Eriksen, Alli, Son – Kane.

“Știm ce ne așteaptă, întotdeauna când jucăm contra lor, ei sunt agresivi”, a afirmat și Pep Guardiola, care nu-i are la dispoziţie pe Zincenko şi Bravo, iar Aguero e incert, astfel că ar putea trimite pe teren formula: Ederson – Danilo, Laporte, Otamendi, Mendy – De Bruyne, Fernandinho, Gundogan – Bernardo Silva, G. Jesus, Sterling.