Week-end aglomerat în Polivalentă

0
451

Echipele masculine de volei şi baschet şi cea feminină de handbal au meciuri care se anunţă atractive

Nu doar derby-ul de fotbal dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj marchează acest week-end sportiv în Bănie, fiindcă echipele de sală ale municipalităţii joacă şi ele pe teren propriu, unele chiar meciuri foarte importante.

Voleibaliştii au derby cu Galaţiul

Liderii campionatului masculin de volei, jucătorii de la SCMU Craiova, dispută un meci extrem de important în ecuaţia titlului, cu Arcada Galaţi, sâmbătă, de la ora 19, în Sala Polivalentă. În etapa a 3-a a play-off-ului, se înfruntă ocupantele primelor două locuri, despărţite de numai două puncte. În sezonul regular, fiecare echipă a câştigat pe terenul celeilalte. Căpitanul alb-albaştrilor, Laurenţiu Lică, a prefaţat astfel de derby-ul: „Urmează un un meci extrem de important şi vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga împotriva unei echipe solide, cu un buget important. Când Galaţiul face o schimbare nu se simte, au pe bancă jucători de aceeaşi valoare, cu salarii mari. Din păcate, avem 2-3 jucători accidentaţi şi nu ne-am putut antrena în formulă completă săptămâna aceasta. Avem mare nevoie de public şi ştim că fanii vin la meciuri pe final de sezon, când sunt partide importante, iar un joc între locurile 1 şi 2 este cu siguranţă atractiv, reprezintă un avantaj şi că jucăm după meciul fetelor de la handbal şi lumea va rămâne în sală”.

Lică: „Ne gândim la titlu, deşi ar fi ceva total neaşteptat”

Campion en-titre, după titlul adjudecat anul trecut cu Ploieştiul, echipă desfiinţată între timp, „Lolo” Lică nu a evitat să vorbească şi de şansele la titlu ale Craiovei, la 3 ani după precedenta performanţă: „Am câştigat trofee în ultimii ani şi mă simt foarte bine şi acum, îmi doresc să câştig şi mai mult, colegii au încredere în mine, iar acest lucru mă motivează. La început, obiectivul nostru a fost o clasare în primele 4 locuri, apoi ne-am dorit o medalie, iar acum, când avem liniştea că nu putem ieşi din zona medaliilor, de ce să nu o spunem, ne gândim la titlu, avem acest drept. Ne onorează acest prim loc, care reflectă parcursul nostru bun şi sperăm să rămânem cât mai mult timp lideri. E imposibil să nu te gândeşti la titlu când eşti pe primul loc cu 7 etape înainte de finalul campionatului. Va fi de necrezut sau neaşteptat dacă vom ieşi campioni, fiindcă în sport joacă şi bugetele, pot face diferenţa chiar înainte de meci. Eu cred însă că avem putere să mergem până la capăt. Parcursul este dificil, după meciul cu Galaţi avem două jocuri în Capitală, aşa că fiecare meci trebuie luat în parte şi tratat foarte serios”. Căpitanul Craiovei este originar din Galaţi, dar devenind între timp un adevărat simbol al voleiului craiovean, Lică spune că este ataşat iremediabil de Bănie: „Un meci cu Galaţiul este special din punct de vedere al familiei, care va asiata la medciurile de acolo, Galaţiul rămâne oraşul natal, dar sufletul îmi este la Craiova”.

Unul dintre cei mai vechi componenţi ai SCMU Craiova, Bogdan Ene, a declarat înaintea derby-ului cu Arcada Galaţi: „Este un meci foarte greu, întâlnim o echipă solidă, cu un lot foarte bun, cu un joc constant. Am pierdut cu ei acasă şi am învăţat multe din acel eşec. Sperăm să rămânem pe primul loc şi după acest meci. Am mai fost în această situaţie şi acum 3 ani, când nu ne dădea nimeni nicio şansă şi nici noi nu am vorbit de titlu, dar am luat-o treptat şi când am ajuns în finală am şi câştigat-o. Eram out-sideri şi atunci, aşa cum suntem şi acum, dar cu o bună organizare şi un colectiv unit putem compensa diferenţa de buget faţă de alte echipe”.

Handbalistele au meci de „totul sau nimic”

Handbalistele de la SCM Craiova au intrat deja în zona partidelor de „totul sau nimic”, având şase meciuri rămase din campionat, iar unul dintre ele este practic dinainte pierdut, cu CSM Bucureşti, aşa că nu mai este loc de un alt pas greşit în tentativa de a se intra în careul de aşi al Ligii Florilor, care permite participarea într-o cupă europeană. Sâmbătă, de la ora 16.30, echipa din Bănie joacă în Polivalentă, de la ora 16.30, cu Gloria Buzău, iar antrenorul secund al SCM-ului, Costin Dumitrescu, spune că există doar varianta victoriei pentru echipa sa: „Vrem ca acest meci să fie un nou început, într-un final de sezon în care am suferit mult, atât noi, cât şi suporterii. În tur, la Buzău a fost o înfrângere dureroasă, dar atunci psihicul echipei era afectat de accidentări, acum va fi altceva. Buzăul este o echipă bună, care pune probleme, chiar dacă nu mai are rezultatele din tur. Nu avem decât opţiunea victoriei, fiindcă apoi urmează meciurile decisive cu Braşovul şi Baia Mare. Suntem practic la o victorie de locul 4, loc de cupe europene. Din cele 6 etape rămase avem nevoie de 5 victorii pentru a ne asigura locul 4 şi cu puţină şansă am putea ajunge chiar pe 3. Chiar dacă lucrurile nu sunt chiar roz, sperăm că finalul sezon ne va aparţine. Din păcate, nu vom putea miza nici pe acest sfârşit de campionat de cele 3 jucătoare accidentate, Zamfir, Ţicu şi Stanciu, a căror absenţă a fost decisivă pentru parcursul din acest sezon. Avem a doua cea mai bună apărare din campionat, dar un atac slab, fiindcă Ţicu şi Zamfir erau greu de suplinit, ele marcau multe dintre golurile echipei”.

Nu se fac transferuri ori doar nu se anunţă?

O atitudine ciudată are conducerea clubului din Bănie, care nu anunţă deocamdată niciun transfer sau vreo prelungire de contract pentru stagiunea următoare, motivul fiind, se pare, posibila demotivare a jucătoarelor din lotul actual. O strategie ciudată, fiindcă an de an echipe mari din Europa şi din România, de la Gyor, Buducnost, etc şi până la CSM Bucureşti, Vâlcea sau Corona Braşov, ocupatele podiumului acum în Liga Florilor, nu au nicio problemă să anunţe din timp achiziţiile pentru sezonul următor, fără teama de a le scădea moralul celor pe care se bazează în acel moment. Rămâne de văzut dacă este o strategie revoluţionară a clubului SCM Craiova sau dacă se repetă situaţia de acum un an, acuzată atât la acel moment, cât şi ulterior de antrenorul Bogdan Burcea, în care Craiova fost nevoită să transfere cam ce mai rămăsese după ce alte cluburi au făcut mutările importante pe partea de mercato.

Baschetbaliştii au astăzi „amical” cu echipa pe care o vor întâlni în play-off

Cu sacii în căruţă de ceva vreme, respectiv cu obiectivul îndeplinit prematur, baschetbaliştii de la SCMU Craiova au pierdut foarte multe meciuri în ultima perioadă, însă şi-au menţinut locul 4 în clasament. Astăzi, echipa lui Aco Todorov încheie sezonul de Top 6, întâlnind în Sala Polivalentă, de la ora 19, formaţia cu care se va duela şi în play-off, BC Timişoara. Craiovenii spun că nu vor să-şi ascundă atuurile pentru meciurile din play-off şi vor un succes şi în acest meci fără importanţă pentru clasament. „Este o repetiţie pentru play-off cu Timişoara, în care vrem să le arătăm adversarilor că suntem mai buni şi că nu pot veni cu pretenţii de victorie nici în play-off. Băieţii sunt apţi şi vor să demonstreze că ultimele rezultate, care nu le fac cinste, nu sunt unele care reflectă valoarea lor. Suntem favoriţi în faţa Timişoarei ţinând cont că am terminat înaintea lor, dar ei au o formă mai bună. Mai sunt însă 18 zile până la play-off, este o pauză în care vom disputa şi două meciuri amicale şi vom fi pregătiţi” a spus antrenorul secund al Craiovei, Dan Ioan. Unul dintre cei mai importanţi jucători ai Craiovei, Goran Gajovic, a declarat: „Nu avem în acest meci presiunea victoriei, dar vrem să câştigăm pentru a le arăta că suntem o echipă bună. Trebuie să începem să jucăm bine din play-off. Personal, mă simt mai motivat şi pe teren de când am devenit tată”. Iuri Fraseniuc a completat: „Timişoara este o echipă de caracter, care a recuperat după începutul mai slab şi a intrat în Top 6. Avem 3 săptămâni în care să ne pregătim fizic şi mental pentru a câştiga seria cu ei. Atmosfera este bună, ştim că SCMU Craiova n-a câştigat niciodată un meci de play-off şi vrem să ajungem în semifinale, aşteptăm şi lumea la sală”.