„Activitatea de traducere din cadrul Uniunii Europene”

0
1442

Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova organizează, mâine, între orele 9.30-12,30, Sala 454, Etaj II, Clădirea Centrală, la Conferința „Activitatea de traducere din cadrul Uniunii Europene”, susținută de Mădălina Stănciulescu, traducătoare la Direcția Generală de Traducere de la Comisia Europeană.

Conferința, desfășurată sub egida Centrului de cercetare STUDITrans, reprezintă o primă manifestare din cadrul proiectului EU back to university, inițiativă care permite funcționarilor Uniunii Europene să viziteze universități din țara lor, pentru a le vorbi studenților despre proiectul european, activitatea lor în cadrul instituțiilor europene, activitatea de traducere de la DGT.

Sunt invitați studenții de la Specializarea Traducere și Interpretare, nivel Licență, Master și Doctorat, studenții pasionați de traducere de la toate specializările Facultății de Litere, precum și cadrele didactice ale facultății.

Prezența la Facultatea de Litere a Mădălinei Stănciulescu, în calitate de traducător la Direcția de traducere de la Comisia Europeană și fost student al facultății noastre, absolvent al secției Traducere și interpretare ne onorează, confirmă calitatea pregătirii în domeniul traducerii, terminologiei și interpretariatului, reprezentând, în același timp, un model de devenire profesională și un exemplu demn de urmat pentru studenții noștri.