Concert pentru violoncel şi orchestră, cu un invitat din Marea Britanie

0
1538

Filarmonica „Oltenia” invită melomanii să audieze celebrul Concert în Mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 85 de Edward Elgar în interpretarea solistului britanic Robin Michael şi acompaniamentul Orchestrei Simfonice a instituţiei, condusă de Răzvan Luculescu. Evenimentul are loc astăzi, 29 martie 2019, ora 19.00, iar biletele costă 40 lei şi, pentru elevi, studenţi, pensionari, 10 lei. În programul serii mai sunt incluse Uvertura „Hebridele”, op. 26 de Felix Mendelssohn-Bartholdy şi Simfonia nr. 2 în Re major, op. 73 de J. Brahms. Robin Michael a studiat la Royal Academy of Music din Londra şi este prim-violoncelist în Orchestre Revolutionnaire et Romantique (Anglia) şi Orchestre Les Siecles din Paris. A fost membru în Trio „Fidelio” timp de 10 ani, efectuând numeroase turnee în Europa, America de Nord, Asia şi Africa de Sud. Răzvan Luculescu a absolvit secţia Dirijat orchestră la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, iar în 2010 s-a stabilit în Scoţia. Este dirijorul corului Falkirk Festival Chorus şi lucrează ca organist şi dirijor de cor la Biserica Portland Parish Church din Troon.