O nouă lucrare elaborată de ManpowerGroup – Angajatorii pot stimula gradul de calificare a personalului

0
395

Manpower a lansat, recent, pe piaţa din România o nouă lucrare elaborată de ManpowerGroup “Recrutarea şi Retenţia celor mai buni: Utilizarea unor noi metode de succes pentru valorificarea Potenţialului Uman”. ManpowerGroup, liderul global în furnizarea de soluţii inovatoare cu forţa de muncă, prezintă abordări specifice pentru a alinia competenţele specifice locului de muncă, cultura, valorile şi parcursul profesional al candidaţilor.  “Recomandăm angajatorilor să dezvolte acele clasice descrieri unidimensionale ale posturilor vacante în organizaţiile lor, transformându-le în cerinţe detaliate privind competenţele deţinute de candidaţi, alături de modele detaliate care să ghideze către succesul în respectivele roluri şi poziţii din cadrul organizaţiei”, a declarat Valentin Petrof, Country Manager al ManpowerGroup Romania.

Lipsa de experienţă – 34%

Studiul ManpowerGroup privind Deficitul de Talente din 2011 indică faptul că aproximativ trei sferturi din angajatorii la nivel mondial au invocat lipsa de experienţă, de calificări şi competenţe drept principalele motive pentru care nu reuşesc să acopere poziţiile deschise. În România, principalele motive pentru care angajatorii au dificultăţi în identificarea de candidaţi potriviţi sunt: lipsa de experienţă (34%), lipsa de cunoştinţe de afaceri sau academice ori de calificări profesionale (28%) sau candidaţii îşi doresc un salariu mai mare decât cel oferit de angajator (21%). În situaţia actuală, în care se solicită un grad cât mai ridicat de eficienţă cu resurse cât mai puţine, angajatorii preferă să aştepte până găsesc candidaţii potriviţi; totodată, candidaţii disponibili nu dispun de competenţele necesare. “În Era Resurselor Umane, schimbările ce se produc pe piaţa muncii au multiple implicaţii asupra fiecărui individ. Fiecare va trebui să-şi adapteze rapid competenţele la noile atribuţii, poziţii sau chiar noi industrii”, a adăugat Valentin Petrof.

Profile eficiente de angajare

Talentul flexibil „fungible” – indivizi care dau dovadă de atitudini flexibile, calificări şi compentenţe adaptabile – este esenţial pentru coordonarea şi buna funcţionare a afacerilor, care se află într-un proces continuu de adaptare la condiţiile impuse de piaţă. Pentru a susţine candidaţii în procesul de identificare a unui loc de muncă sau cel de planificare a carierei, ManpowerGroup recomandă alcătuirea de Profile eficiente de angajare, care să suplinească CV-ul clasic. Este esenţial ca fiecare candidat să pună în lumină cât mai eficient plus-valoarea pe care o poate aduce potenţialului angajator. Astfel de profile eficiente acţionează ca instrumente de vânzare, sporind şansele candidatului de a obţine locul de muncă dorit, prin accentuarea competenţelor şi calificărilor pe care angajatorii le caută şi prin indicarea modalităţilor prin care candidatul poate creşte valoarea organizaţiei.

Programe de training şi dezvoltare

Indivizii beneficiază de oportunităţi majore în contextul pieţei muncii actuale, totodată având responsabilitatea de derula un proces continuu de îmbunătăţire, respectiv de însuşire de noi competenţe, prin participarea proactivă şi constantă la programe de training şi dezvoltare, în scopul creşterii şanselor de angajare. De asemenea, angajatorii sunt cei care trebuie să se asigure de compatibilitatea între candidaţi şi organizaţie, prin identificarea detaliată a elementelor care îi motivează pe candidaţi, dar şi a valorilor şi potenţialului deţinut în scopul coordonării, respectiv al executării unei game largi de activităţi. Astfel, angajatorii pot stimula gradul de calificare a personalului, iar cu o strategie robustă privind forţa de muncă îşi pot extinde şi dezvolta angajaţii, astfel încât aceştia să-şi folosească potenţialul la cote maxime, în final organizaţia reuşind să-şi alinieze şi să susţină capacitatea de a executa şi de a-şi împlini strategia de afaceri.


Despre ManpowerGroup România

  • Este prezent în România din 2003, având deschise până în prezent 11 agenţii în 8 oraşe (Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj, Iaşi, Ploieşti, Craiova şi Piteşti) şi urmărind extinderea reţelei la nivel naţional în cel mai scurt timp.
  • Beneficiază de cea mai mare acoperire mondială, cu 3.900 de birouri în peste 80 de ţări şi teritorii, punând la dispoziţia clienţilor săi un mix dinamic, datorat amprentei globale ce oferă o viziune unică asupra pieţei muncii şi expertizei locale, prin care răspunde la nevoile celor 400.000 de clienţi anual


ManpowerGroup a primit din partea revistei Fortune distincţia de lider al industriei în care activează.