Cinci lideri din sectorul închirierilor auto au schimbat modul în care prezintă prețurile de închiriere a autovehiculelor

0
385

Ca urmare a apelului lansat de Comisia Europeană și de autoritățile de protecție a consumatorilor din UE, cinci lideri din sectorul închirierilor auto, și anume Avis, Europcar, Enterprise, Hertz și Sixt, au schimbat modul în care prezintă prețurile de închiriere a autovehiculelor, acestea devenind astfel pe deplin transparente pentru consumatori.

Până acum, societățile în cauză nu au pus în aplicare pe deplin unele dintre angajamentele pe care și le-au asumat, astfel încât Comisia Europeană și autoritățile de protecție a consumatorilor din UE să considere că acestea respectă pe deplin legislația UE privind protecția consumatorilor. Evaluarea publicată astăzi ia notă de faptul că Enterprise și Sixt au efectuat acum toate modificările necesare. Avis s-a angajat să efectueze restul modificărilor până în mai 2019. Europcar, din care face parte în prezent Goldcar, va pune în aplicare restul modificărilor până în iunie 2019. Hertz s-a angajat să efectueze toate modificările necesare cel târziu în primul trimestru al anului 2020.

Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: „Datorită presiunii noastre, nu veți mai avea surprize neplăcute atunci când vă prezentați la biroul societății de închirieri auto. Este cu adevărat frustrant să îți începi concediul plătind costuri suplimentare neprevăzute și citind contracte complicate. Doresc ca toți consumatorii europeni să se bucure pe deplin de zilele libere, fără să își facă griji că vor avea surprize neplăcute atunci când vor primi facturile finale.”

Societățile s-au angajat:

  • să includă toate taxele în prețul total de rezervare: Consumatorilor li se va afișa acum pe site-ul web un tarif global care corespunde prețului final pe care vor trebui să îl plătească. Acest tarif trebuie să includă toate costurile suplimentare, cum ar fi costurile specifice aferente serviciului de alimentare cu combustibil, taxele de aeroport, suprataxele pentru conducătorii auto tineri sau comisionul perceput pentru predarea autovehiculului într-un loc diferit de locul de preluare;
  • să prezinte în mod clar principalele servicii de închiriere, cu precizarea termenelor și a condițiilor în toate limbile naționale:Consumatorii nu se vor mai confrunta cu informații neclare sau înșelătoare cu privire la principalele caracteristici ale închirierii, cum ar fi kilometrajul inclus, politica societății referitoare la combustibil, condițiile de anulare a rezervării, cerințele în materie de garanții etc.;
  • să precizeze în mod clar în oferta de închiriere prețul și condițiile aplicabile serviciilor opționale, în special în ceea ce privește asigurarea care reduce suma datorată în cazul producerii unor daune. Ar trebui să se precizeze în mod clar prestațiile acoperite de prețul de închiriere de bază în cazul producerii unor daune și, în special, ce obligații de plată revin în continuare conducătorului auto într-un astfel de caz. Dacă se achiziționează o asigurare suplimentară sau o scutire de plată în cazul producerii unor daune, ar trebui, de asemenea, să se precizeze în mod clar, înainte de acceptarea ofertei de către consumator, ce este sau nu este inclus.