Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu secretarul american pentru Comerț, Wilbur Ross

0
389

În cadrul vizitei pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut o întrevedere cu secretarul pentru Comerț, Wilbur Ross. Prim-ministrul român a subliniat importanța consolidării cooperării economice dintre România și Statele Unite ale Americii, ca parte a Parteneriatului Strategic dintre cele două țări. 

De asemenea, șeful Executivului român a prezentat măsurile luate de Guvernul României pentru asigurarea unui mediu de afaceri atractiv, prin creșeterea bugetului destinat invetițiilor în domenii prioritate, precum și  prin simplificarea legislației privind parteneriatul public privat și cea referitoare la acordarea de facilități fiscale companiilor care dezvoltă investiții cu impact major în economie. 

Secretarul pentru comerț, Wilbur Ross, a apreciat întrevederea pe care prim-ministrul Romaniei a avut-o în marja vizitei pe care o efectuează la Washington cu reprezentanții Consiliului de Afaceri SUA – România (American – Romanian Business Council – AMRO), organizaţie non-profit cu sediul în capitala Statelor Unite ale Americii, subliniind importanța intensificării cooperării bilaterale pe dimensiunea economică, în special din perspectiva sporirii volumului investiţiilor americane în ţara noastră.

În cadrul întrevederii, au fost mentionate și succesele înregistrate de Președinția română a Consiliului Uniunii Europene în mai multe dosare importante pentru dezvoltarea mediului de afaceri, referitoare la sectoarele energie, digitalizare și finanțe. Cei doi oficiali au apreciat că noile reglementări vor contribui la creșterea relațiilor economice dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. 

A fost subliniat faptul că România este pe deplin pregătită pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), având în vedere rezultatele economice bune pe care le-a înregistrat în ultima perioadă. În acest context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a mulțumit secretarului pentru comerț, Wilbur Ross, pentru sprijinul pe care Statele Unite ale Americii îl acordă țării noastre pentru accederea la OCDE.