Absenteism ridicat şi un eliminat, la prima probă scrisă a simulării Examenului naţional de Bacalaureat

1
468

Ieri, elevii claselor a XI-a şi a XII-a au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română, din cadrul simulării examenului de Bacalaureat Naţional, în anul şcolar 2018 – 2019. Examenul s-a desfăşurat în 46 de unităţi de învăţământ preuniversitar din Dolj, care şcolarizează elevi dde cls. a  XI-a şi a XII-a.

Simularea se organizează pentru elevii claselor terminale ale liceului – a XII-a, cursuri de „zi”, respectiv a XIII-a („seral” şi „frecvenţă redusă”), la care participă şi elevii claselor a XI-a „zi” şi a XII-a – „seral” / „frecvenţă redusă”, învăţământ de masă. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar al Judeţului Dolj, au fost înscrişi, în total, 10.600 de elevi pentru susţinerea acestei probe, însă s-a observat, încă o dată, un procent mare de absenteism. Astfel, la cls. a XI-a, prezenţa a fost de 73,92%, iar la cls. a XII-a de 75,84%.

În timpul probei, un elev de cls. a XII-a, de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti, a fost eliminat, sancţiune care va fi păstrată şi pentru celelalte probe, fiind găsit cu un telefon mobil asupra lui. Mâine, vor urma celelalte probe ale simulării scrise (cea obligatorie a profilului – matematica, pentru clasele cu profil „real” din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică, şi pentru absolvenţii de la profilul militar şi profilul tehnologic – specializarea „învăţători – educatoare”, din filiera vocaţională; Istorie – pentru absolvenţii de la profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională), scopul fiind familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen de Bacalaureat naţional şi de a optimiza rezultatele obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor liceale.

1 COMENTARIU

  1. daca pana si cladirea inspectoratului scolar e ridicata in locul unde-a fost faimosul birt ‘izvoru’ rece’ … vreti rezultate in zona … ???

Comments are closed.