Accidentările reconfigurează „naţionalele”

0
474

Olteanul Drăghici a fost convocat la tineret, după ce Denis Man a urcat la prima reprezentativă, din cauza accidentării lui Grozav

Convocările lui Contra pentru prima acţiune a naţionalei pe anul acesta a fost ca un blestem pentru unii dintre preferaţii selecţionerului. S-a accidentat chiar căpitanul naţionalei, Vlad Chiricheş, în returul optimilor Champions League, la Salzburg, unde Napoli a pierdut cu 3-1. Naţionala este oricum destul de săracă la capitolul fundaşi centrali, dar şi în aceste condiţii Contra a apelat la trei foşti dinamovişti, Moţi, Grigore  şi Nedelcearu, a căror prezenţă în tricolor este dubioasă. Accidentările au vizat şi ofensiva. S-a „rupt” Florin Andone, de la Brighton, apoi golgheterul Ligii I, Ţucudean, care probabil ar fi fost titular meciurile cu Suedia şi Feroe, care deschid preliminariile tricolorilor pentru Euro 2020. În locul jucătorului de la CFR s-a apelat la un jucător de la selecţionata de tineret, Andrei Ivan, care iniţial primise şi el convocarea la naţionala mare. Ivan este un atacant de un alt profil decât Ţucudean, unicul vârf de forţă care i-a rămas lui Contra fiind George Puşcaş, care traversează o formă bună în Sicilia, unde evoluează pentru Palermo, echipă de Serie B. A venit apoi rândul lui Gicu Grozav să declare forfait. El făcea parte din grupul de jucători a căror prezenţă este contestată. Venit de la o echipă anonimă, Kisvarda, din Ungaria, Grozav este, alături de Paul Anton, una dintre febleţile şi ciudăţeniile lui Contra, cam ce era Florescu pentru Răzvan Lucescu, Ovidiu Petre pentru Piţurcă, sau Şoavă pentru Iordănescu. În locul lui Grozav, „Guriţă” a apelat la un alt jucător din lotul făcut de Rădoi pentru turneul din Spania, Denis Man. Pentru a-şi „acoperi” cele două pierderi, Rădoi a făcut două convocări de ultim moment, în ordine: Valentin Gheorghe de la Astra Giurgiu şi Stephan Drăghici de la Universitatea Craiova. Este prima convocare a lui Drăghici la lotul under 21, el făcând parte din naţionala under 19, pe vremea când aceasta era pregătită de Costel Enache.

Nistor, preferat lui Mateiu

Dar problemele lui Contra nu s-au oprit aici. Ieri, Răzvan Marin şi Paul Anton au acuzat anumite probleme medicale, dar nici în aceste condiţii Contra nu a apelat la Alex Mateiu, ci l-a chemat la lot pe Dan Nistor, cel pe care-l trimisese la Cluj pe vremea când antrena Dinamo, la schimb cu Nascimento. Incerţi pentru acţiunea naţionalei sunt şi portarul Tătăruşanu şi fundaşul dreapta Benzar, dar deocamdată pentru ei nu s-a apelat la un back-up. Întrebat dacă, după cedarea lui Andrei Ivan şi Dennis Man la naţionala de seniori, urmează şi portarul Ionuţ Radu, având în vedere că Ciprian Tătăruşanu are probleme medicale, Mirel Rădoi a răspuns: „Cred că ar trebui să găsim bilete şi să plecăm cât mai repede în Spania ca să nu mai fie jucători convocaţi de la tineret. Glumesc, eu chiar mă bucur. Cu cât vor fi mai mulţi la naţionala mare, cu atât noi vom căuta soluţii. Munca noastră asta înseamnă, prioritate pentru naţionala mare. Ne bucurăm de fiecare dată de prezenţa jucătorilor de la tineret la echipa mare. Înseamnă că ei şi-au făcut treaba bine la tineret şi merită să joace la naţionala mare. Mai departe depinde de Cosmin Contra, dar sunt sigur că, şi dacă vor intra un minut, vor da totul”. După ce Contra i-a „furat” doi jucători, Rădoi a rămas şi fără atacantul Adrian Petre, de la Esbjerg, care este răcit, în locul său fiind adus Andrei Sântean, de la Sepsi. Naţionala de tineret a României va efectua un stagiu de pregătire în Spania în perioada 19-26 martie, în cadrul căruia va disputa două partide amicale cu Spania (21 martie), la Granada, şi cu Danemarca (25 martie), la Marbella.

Mitriţă, primul gol pentru New York

Alexandru Mitriţă a marcat primul său gol în Major League Soccer. Fostul căpitan al Universităţii Craiova a deschis scorul în meciul pe care New York City l-a terminat la egalitate, scor 2-2, împotriva celor de la Los Angeles FC. Mitriţă a driblat doi adversari înainte de a trimite la vinclu. New York a condus cu 1-0 şi 2-0, dar internaţionalul mexican Carlos Vela a egalat de fiecare dată. După 3 etape din Major League Soccer, FC New York este pe locul 7, cu 3 puncte.

Suedezii, fără Lindelof

Janne Andersson, selecţionerul Suediei, a anunţat lotul de jucători pentru dubla cu România, 23 martie, şi Norvegia, 26 martie, din preliminariile EURO 2020. Nu lipsesc staruri precum Emil Forsberg, fostul adversar al Craiovei în Europa League, Robin Olsen, portarul Romei, sau Ekdal, de la Sampdoria. În schimb, nu a fost chemat Lindelof, stoperul lui Man United. Portari: Robin Olsen (AS Roma), Kart-Johan Johnsson (Guingamp), Kristoffer Nordfeldt (Swansea City); Fundaşi: Mikael Lustig (Celtic), Anton Tinnerholm (New York City), Andreas Granqvist (Helisngborgs), Ludwig Augustinsson (Werder Bremen), Filip Helander (Bologna), Emil Krafth (Amiens), Sotirios Papagiannopoulos (FC Copenhaga); Mijlocaşi: Jakob Johansson (Rennes), Sebastian Larsson (AIK), Albin Ekdal (Sampdoria), Emil Forsberg (RB Leipzig), Gustav Svensson (Seattle Sounders), Kristoffer Olsson (Krasnodar), Ken Sema (Watford), Sam Larsson (Feyenoord), Jimmy Durmaz (Toulouse); Atacanţi: Marcus Berg (Al-Ain), Viktor Claessson (Krasnodar), Robin Quaison (Mainz), Alexander Isak (Willem II), Sebastian Andersson (Union Berlin)

 

Lotul naţionalei mari

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoş Grigore (Ludogoreţ, 33/0), Cosmin Moţi (Ludogoreţ, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 7/0)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriţă (New York City FC, 6/0), Dennis Man (FCSB, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3), Dan Nistor (Dinamo, 0/0); Atacanţi: George Puşcaş (Palermo, 4/1), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 29/7), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0).

Lotul naţionalei under 21

Portari: Andrei Ionuţ Radu (Genoa FC/Italia), Cătălin Căbuz (FC Hermannstandt), Andrei Vlad (FCSB); Fundaşi: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Alexandru Paşcanu (Leicester/Anglia), Ricardo Grigore (Dinamo), Adrian Rus (Sepsi ), Virgil Ghiţă (Viitorul), Florin Ştefan  (Sepsi), Radu Boboc (Viitorul); Mijlocaşi: Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Dragoş Nedelcu (FCSB), Lorand Fulop (FC Botoşani), Andrei Ciobanu (Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Florinel Coman (FCSB), Carlo Casap (Viitorul), Olimpiu Moruţan (FCSB), Valentin Gheorghe (Astra Giurgiu), Stephan Drăghici (Universitatea Craiova); Atacanţi: Denis Drăguş (Viitorul), Andrei Sântean (Sepsi).