Bazinul de înot de la ”Carol I”, reabilitat cu 1,15 milioane de lei

0
1137

Bazinul de înot de la Colegiul Naţional „Carol I”, care nu a mai fost folosit de aproximativ 18 ani, va fi reabilitat cu o sumă de 1,15 milioane de lei, bani care sunt alocaţi de la bugetul local. Execuţia a fost scoasă recent la licitaţie de municipalitate şi ar trebui să fie gata în decurs de şase luni de la semnarea contractului de lucrări cu constructorul.

Contractul de execuţie privind reabilitarea instalaţiilor bazinului de înot de la Colegiul Naţional „Carol I” a fost scos la licitaţie de Primăria Craiova, valoarea lucrărilor ce urmează a fi efectuate fiind estimată la suma de 1.157.513 de lei. Întrucât investiţia a fost asumată de municipalitate, banii vor vfi alocaţi de la bugetul local. Termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru data de 27 martie. După adjudecarea licitaţiei, firma câştigătoare va avea la dispoziţie şase luni ca să termine lucrările. Perioada de garanţie acordată de constructor, conform contractului, va fi de 60 luni de la darea în funcţiune a bazinului de înot.

Instalaţie de ventilaţie cu aer cald

Potrivit datelor postate în SEAP, lucrarea presupune, în principal, înlocuirea tuturor echipamentelor şi reabilitarea instalaţiilor interioare şi exterioare ale bazinului, precum şi modernizarea instalaţiei de încălzire cu centrală termică, existentă acolo. „Se va dota clădirea cu instalaţie de încălzire cu corpuri statice de tip panou, inclusiv sala bazinului. Se va dota sala bazinului cu instalaţie de ventilaţie cu aer cald cu recuperator de căldură, cu aport de aer exterior, pentru diluţia vaporilor de clor. Se va realiza prepararea apei calde menajere cu schimbător de căldură şi acumulator. Se vor realiza instalaţii noi de apă rece, caldă menajeră, canalizare şi se vor dota grupurile sanitare cu obiecte sanitare şi duşuri conform reglementărilor în vigoare”, se arată în documentaţia de licitaţie.

Cabine de duş şi vestiare moderne

Sala în care se găseşte bazinul de înot va fi dotată cu zece cabine de duşuri şi cu vestiare moderne. O mare atenţie va fi acordată şi apei în care se va înota. „Se va realiza instalaţie de încărcare, recirculare, adaos, pentru apa din bazin. În instalaţie se vor integra filtre grosiere, pompe de circulaţie apă bazin, filtru cu nisip, instalaţii pentru clorinare, floculare şi controlare PH”, se mai spune în documentaţia municipalităţii craiovene. Apa din bazin va fi încălzită cu un schimbător de căldură pentru a fi adusă la parametrii necesari. Instalaţiile electrice care deservesc bazinul de înot vor fi, de asemenea, înlocuite cu unele noi.

Nu a mai fost folosit de 18 ani

Construit în anul 1978, bazinul de la Colegiul Naţional „Carol” este considerat unul dintre cele mai mari bazine din zona Olteniei, având o suprafaţă de 493,52 de metri pătraţi, cu dependinţele de care dispune. Autorităţile au început lucrările de amenajare încă din vara anului trecut, când s-a reuşit decopertarea faianţei şi a gresiei cu care era placat bazinul din construcţie. Tot anul trecut, autorităţile au schimbat întreaga tocărie şi au montat o instalaţie de climatizare. Cu tot cu lucrările de reabilitare a instalaţiilor, se preconizează că bazinul de înot va fi gata în toamna acestui când va putea fi dat în funcţiune. Acesta va putea fi folosit atât de elevii Colegiului „Carol I”, cât şi de alte persoane care vor putea să practice înotul şi pe timpul iernii, bazinul devenind astfel o alternativă la piscinele acoperite din incinta complexului de distracţii „Water Park”.