Concursul Interjudețean de Matematică “SFERA”- ediţia a XVI-a

1
1160

Sâmbătă, 23 februarie, a.c, la Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” din Băileşti se va organiza Concursul Interjudețean de Matematică “SFERA”. Competiţia este organizată în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Societatea de Științe Matematice din România-Filiala Dolj, Casa Corpului Didactic Dolj, şi redacţia revistei “Sfera Matematicii” și se adresează elevilor din clasele I-X.

Prima ediție a concursului s-a desfășurat la data de 15 noiembrie 2003 și s-a adresat elevilor din clasele IV-VIII. De la prima ediție,  președintele concursului a fost domnul prof. univ. dr. George Vraciu de la Facultatea de Matematică Informatică a Universităţii din Craiova, secretar ştiinţific prof. Moanţă Cristian, inspector de specialitate ISJ Dolj,  iar coordonator prof. Gabriel Tica.

„Până în prezent s-au desfășurat 15 ediții ale concursului, ediții la care au participat elevi din județele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Argeș, Hunedoara,  Galați,  Gimnazija Zajecar, Gimnazija Ivanjica, din Serbia, Liceul de Matematică “Exarh Antim” Vidin, din Bulgaria precum și de la unități de învățământ din Lituania”, a explicat prof Gabriel Tica.

Personalități de seamă din lumea matematicii

Concursul “SFERA” a fost onorat de-a lungul celor 15 ediții de prezența unor personalități de seamă din lumea matematicii din care amintim pe secretarul general al Societăţii de Științe Matematice din România, prof. Mircea Trifu, prof. univ. dr. habil. Cristinel Mortici, conf. univ. dr. Andrei Vernescu de la Universitatea “Valahia” din Târgoviște, prof. dr. Dorin Mărghidanu de la Colegiul Național “A. I Cuza” din Corabia,  regretaţii profesori Alexandru Popescu Zorica de la București și Nicolae Miu de la Craiova,  lector  univ. dr. Cătălin Șterbeți, din partea Facultății de Științe Exacte, din cadrul Universității din Craiova,  profesor Ionel Tudor de la Liceul “Mihai Viteazul” din Călugăreni, Giurgiu, l prof. dr. Marin Cristian de la Şcoala Gimnazială din Călugărenui, Giurgiu şi a altor cunoscuți profesori de la colegiile naționale din județele Olteniei.

„Prezența numeroasă a elevilor la fiecare ediție, a invitaților de seama și, mai ales, entuziasmul dovedit de elevi, ne vor da energia  necesară și sensul continuării acestui concurs”, a mai spus profesorul coordonator.

1 COMENTARIU

Comments are closed.