Vizita ministrului Petre Daea în Dolj, şi benefică şi plină de răspunsuri

0
452

Luni, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, s-a aflat în Dolj, pentru a verifica modul în care se lucrează la reabilitarea infrastructurii de irigaţii din acea zonă, una construită între anii 1978 – 1982 şi care acoperă peste 55.000 ha, dintre acestea peste 41.000 ha fiind irigate în anul precedent. Deţinătorul portofoliului amintit a stat de vorbă cu reprezentanţii mass – media, răspunzînd la întrebările adresate de jurnalişti.

Vizita ministrului Petre Daea în Dolj a fost benefică, numai dacă ne gândim că, după stadiul lucrărilor de la Sistemul de Irigaţii Nedeia – Măceşu, toate aflate în grafic, a mai venit şi ploaia, una care îi ajută pe fermierii doljeni, după cum spun specialiştii. Petre Daea a vorbit, întrebat de jurnalişti, şi de proiecte. „Aţi văzut, în ultimul timp, că am intensificat controalele pentru verificarea produselor prezentate clienţilor. Ne dorim să avem numai marfă garantată şi trebuie să se termine cu acele produse care nu sunt autentice. În fiecare an, vom pune în aplicare cel puţin două programe prin care să-i ajutăm pe fermierii români. Am avut la tomate, am avut la creşterea porcilor din rasa mangaliţa, vom veni şi pentru crescătorii de bivoliţe, unde ne dorim să creştem subvenţia, şi pentru usturoi”, a precizat  Petre Daea. Un subiect oarecum sensibil a fost cel al cormoranilor, care , după opinia ministrului, nu a fost perceput cum trebuie, aici fiind vorba şi de o comunicare cumva deficitară. „S-a interpretat la modul peiorativ intervenţia mea. Aş dori să terminăm cu acest subiect, dar vreau să dau cîteva detalii. Poate nici eu nu am fost foarte explicit, însă foarte mulţi diletanţi şi ageamii şi-au dat cu părerea. Eu nu vorbesc în necunoştiinţă de cauză şi doresc să fac unele precizări, în aşa fel încât lumea să înţeleagă. Obiectivul nostru este oprirea distrugerii în acvacultură. În România, se pierde o cantitate de trei ori mai mare, din cauza cormoranilor, rasă ihtiofagă, decât ceea ce scot pescarii. Vom lua măsuri foarte clare în acest sens şi trebuie să ne aliniem normelor europene în ceea ce priveşte reglarea efectivului de păsări. Sunt peste 400.000 de persoane care sunt afectate, direct sau indirect, de acest fenomen, iar zilele următoare voi merge la Bruxelles, pentru a prezenta planul nostru”, a mai spus  Petre Daea.