Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: / „Cred că în Republica Moldova se va ajunge la alegeri anticipate….”

0
506

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine că Republica Moldova, la o săptămână după alegeri, este efectiv „blocată”. Şi asta pentru că cele trei partide mari  nu pot ajunge la o majoritate. Vicepreşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, care a fost observator la aceste alegeri, mai spune că aceasta este consecința felului defectuos în care au fost organizate alegerile, și pe care deputatul european le-a criticat nu o dată, ci de fiecare dată când a avut ocazia.

Deputatul Marian Jean Marinescu a subliniat faptul că ACUM a obţinut un rezultat bun ţinând cont de condiţiile date, moldovenii dând dovadă de curaj, prin acest vot pe care l-au  acordat. Desigur, că aceastî formaţiune politică se află într-o mare dilemă, deoarece, ei au spus foarte clar că nu fac niciun fel de alianţă cu alt partid şi totodată nu au posibilitatea de a face guvernul singuri. „Aşadar, nu mă refer la procesul de vot din ziua alegerilor, care a fost corect. Ci la întreaga pregătire minuțioasă dinainte. Alegerile din Republica Moldova au arătat cum poate fi folosită legea pentru a denatura rezultatul unor alegeri. Am mai spus-o: trei măsuri ale puterii de la Chișinău care a organizat alegerile au influențat rezultatul votului în favoarea celor care sunt pe direcția Rusia”, a explicat Marian Jean Marinescu.

Alegătorii din Transnistria au fost aduși la vot cu autobuzele

Prima decizie este legată de Comisia Electorale Centrale (CEC) care a permis aducerea votanților cu autobuzul. „Alegătorii din Transnistria au fost aduși la vot cu autobuzele, inclusiv cu autocarul companiei Serif  Tiraspol. Organizarea a fost impecabilă. Oamenii erau foarte tăcuți, nu vorbeau între ei. Am fost între ei, am încercat să vorbesc cu ei, dar îmi răspundeau că nu stiu „moldovenește”, ci doar rusește. Toți aveau buletine foarte noi. Se vedea că nu știu cum sa le folosească. Toate aceste amănunte arată că această acțiune a fost gândită cu mult timp înainte de alegeri”, a mai spus europarlamentarul român.

A doua decizie CEC  a interzis votul cu pașaportul expirat. „Deși până la aceste alegeri a fost permis, cetățenilor din diaspora nu li s-a mai permis să voteze cu pașaportul expirat, dar nici cu buletinul. Iar această decizie a fost luată doar cu o lună înainte de alegeri, ceea ce a făcut imposibilă reînnoirea pașapoartelor. Prin aceste două „metode”, s-a triplat numărul de votanti din Transnistria și s-a înjumătățit numărul de votanți din diaspora. Consecința: rezultatul votului a fost cu 2-3 mandate mai puține pentru opoziție”, a precizat Marinescu.

Scorul înregistrat de blocul  ACUM este bun

Cea de-a treia decizie controversartă a CEC  a fost aceea de a permite realizarea campaniei electorală până la închiderea secțiilor de vot, la 9 seara.  „La insistența mea, raportul final OSCE și declarația delegaţiei de observatori a Parlamentului European mentioneză caracterul negativ și politic al acestor proceduri de influențare a rezultatului votului. Având în vederea toate acestea, dar și perioada preelectorală total dezechilibrată, scorul înregistrat de blocul  ACUM, de Maia Sandu și Andrei Nastase, este bun. În condițiile unei organizări corecte și a unei campanii corecte ar fi putut fi și mai bun. Urmează o perioadă complicată de negocieri dificile. Sper ca Republica Moldova să își păstreze drumul european. Altfel, va fi o mare dezamăgire pentru cetățenii curajoși care în ciuda mediului ostil au venit la vot pentru o Moldovă europeană. Tot respectul meu pentru politicienii și cetățenii care au luptat și luptă pentru principiile democratice în Moldova”.