Primăria Craiova va introduce parcarea cu plată între blocuri

1
996

Autoritățile locale intenționează să instituie o taxă anuală pentru folosirea locurilor de parcare care se găsesc între blocuri. Cum marea problemă o reprezintă numărul mic al acestor parcări, reprezentanții municipalității vor impune o regulă strictă: dacă sunt mai mulţi solicitanţi decât locuri, se va ajunge la licitarea parcărilor, alături de alți vecini.

Pe ordinea de zi a şedinţei CLM, de joi, se află printre altele și un proiect de hotărâre pentru instituirea unui regulament privind taxa de parcare pe domeniul public al municipiului. În noul regulament, se introduce conceptul de „parcare de reşedinţă cu plată pe domeniul public“, care se referă la parcările din jurul imobilelor care sunt folosite, în mod curent, de locatari. Primăria și-a propus să inventarieze toate locurile disponibile şi să instituie o taxă anuală pentru folosirea lor. În cazul în care locurile de parcare din jurul blocurilor sunt suficiente pentru toţi locatarii care au în proprietate mașini, acestea vor fi atribuite în ordinea depunerii cererilor. Iar dacă locurile sunt insuficiente, se va organiza și licitaţie publică.

Cetățenii vor fi informați prin asociațiile de proprietari

Respectivele parcări de reşedinţă sunt cele situate la mai puţin de 30 de metri de blocuri, pe domeniul public. Potrivit autorităților, vor fi atribuite numai după amenajarea, semnalizarea şi numerotarea acestora de către administratorul parcărilor. Concret, acestea vor fi repertizate în felul următor: dacă numărul solicitărilor este mai mic decât cel al locurilor disponibile, atribuirea lor se va face direct solicitanţilor, în ordinea cronologică a depunerii cererilor. În cazul în care numărul solicitărilor este mai mare, atribuirea se va face prin licitaţie publică. Cetăţenii vor fi informați de acest lucru prin intermediul asociaţiile de proprietari. Persoanele care doresc să dețină un astfel de loc de parcare vor depune ulterior cereri pentru obţinerea autorizaţiilor.

Ce acte trebuie să depună solicitanții

Pentru obţinerea autorizaţiilor de parcare, proprietarul maşinii trebuie să depună la primărie o solicitare în acest sens, care să fie însoţită de copii certificate ale următoarelor acte: act de identitate; documente ce fac dovada domiciliului/reşedinţei sau din care rezultă dreptul de folosinţă a vehiculului; certificatul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului; cartea de identitate a vehiculului. În regulament se spune că, la repartizarea locurilor de parcare, se va ţine cont de criterii cum ar fi ordinea înregistrării cererilor de rezervare, numărul de persoane care locuiesc în unitatea locativă, distanţa faţă de locul de parcare solicitat, limita locurilor de parcare disponibile. Dacă parcările aferente unor imobile nu se ocupă, locurile disponibile vor fi alocate solicitanţilor de la imobilele învecinate.

Ce se întâmplă dacă se vinde apartamentul

Autoritățile au prevăzut și două situații în care pot apărea modificări pe parcursul folosirii parcărilor de reședință. Astfel, când se vinde maşina, titularul autorizaţiei are la dispoziţie 30 de zile ca să rezerve locul pentru un alt autovehicul. Dacă se vinde apartamentul, proprietarul are la dispoziţie 30 de zile pentru a solicita realocarea unui alt loc de parcare. În cazul în care nu se fac demersurile de mai sus, autorizaţia se anulează şi locul rămas liber va fi alocat altcuiva. Mai există și situația în care titularul decedează, atunci locul de parcare urmând să fie repartizat, în baza unei cereri, soţului/soţiei ori rudelor de gradul I sau II, cu condiţia ca aceştia să aibă domiciliul legal la aceeaşi adresă cu persoana decedată.

Parcările vor fi cu plată

Regulamentul mai spune că se poate aloca un singur loc de parcare pe apartament. Cel de-al doilea loc de parcare se atribuie numai dacă parcarea nu se ocupă, chiar și atunci cererile urmând să fie soluţionate în ordinea depunerii. De asemenea, locurile de parcare se atribuie numai pentru autovehiculele de maximum opt locuri şi o greutate de 3,5 tone. În ceea ce privește taxa de parcare anuală, urmează să fie stabilită de CL Craiova şi să fie plătită anticipat eliberării autorizaţiei. Pentru parcările la care s-a organizat licitaţie, taxa anuală va fi cea licitată şi va fi plătită tot anticipat. Regulamentul mai spune și sum vor fi utilizate locurile de parcare: între orele 8.00-18.00, de luni până vineri, pe locul respectiv poate parca orice persoană care tranzitează zona; între orele 18.00-8.00 de luni până vineri şi de sâmbătă până luni la ora 8.00 locul de parcare aparţine celui care deţine autorizaţia.

1 COMENTARIU

  1. deci haideti la bataie la depunere rapida de acte … se desprinde tot de la inceput chestia ca banii trebuie dati inainte. restu’ nu mai e asa clar rezolvat. interesant si cum va fi in jurul orelor 18 sau dimineata, cand se schimba statutul spatiilor. per total, proprietarii vor fi in si mai mari dispute, iar primaria-si va aroga rezolvarea problemei(dupa mintea dumnealor), in realitate nici gand de vreo imbunatatire cu bataie lunga. de locuri noi de parcare nimic. doar si mai mare inghesuiala unde deja e mare inghesuiala. un mare bravo, multumim de-asa grija, si la mai mare.

Comments are closed.