„Comuna Celaru își deschide serviciu de evidență a populației“

0
1255

Marţi, 26.02.2019, începând cu ora 1200, în județul Dolj își va începe activitatea cu publicul un nou Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, în comuna Celaru. Sediul serviciului este situat vizavi de Primăria Celaru, iar programul de funcționare va fi zilnic, de luni până vineri, între orele 0830 – 1630, cu excepția zilei de miercuri, când programul este prelungit până la ora 1830.

După aproximativ 2 ani de la adoptarea în Consiliul Local a hotărârii de înființare, autoritățile din Celaru trăiesc satisfacția reușitei de a avea în comuna lor un serviciu de evidență a persoanelor care să rezolve nevoile celor peste 4.500 de locuitori, de a putea obține actele de identitate, dar și alte documente chiar în localitatea de domiciliu, fără să se mai deplaseze în comuna Leu sau în municipiul Craiova.

Pentru realizarea acestui obiectiv, un sprijin permanent în toată această perioadă a fost acordat de către Consiliul Județean Dolj și de instituția din subordinea sa – Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj, împreună continuând procesul de descentralizare a serviciilor de evidență a persoanelor început în anul 2005, proces considerat o necesitate pentru dezvoltarea județului, ca urmare a beneficiilor pe care le aduce cetățenilor: reducerea timpului și a costurilor pentru obținerea actelor de identitate, a permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare auto, a pașapoartelor, toate aceste documente fiind solicitate și obținute în localitatea de domiciliu a persoanelor.

“Un alt beneficiu confirmat în județul nostru prin descentralizarea serviciilor de evidență a persoanelor îl constituie creșterea calității serviciilor, funcționarii subordonându-se autorităților din aceeași localitate cu solicitanții de documente și devenind astfel mult mai interesați în a presta servicii care să mulțumească pe deplin cetățenii din comuna lor. Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din comuna Celaru devine al 51-lea serviciu care funcționează pe raza județului Dolj, ceea ce situează județul nostru pe prima poziție la descentralizarea serviciilor de evidență a persoanelor, al doilea clasat fiind județul Prahova, cu 33 servicii, în condițiile în care, la nivel național, media de servicii funcționale pe județ este de 13. Această realizare prezintă un interes deosebit și pentru Ministerul Afacerilor Interne, care va fi reprezentat la inaugurarea serviciului din comuna Celaru de domnul comisar-șef de poliție Aurel Cătălin Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, instituție care coordonează și controlează metodologic activitatea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor din România. Pentru cei care vor fi prezenți la inaugurarea serviciului și vor depune cereri de acte de identitate în intervalul orar 1200 – 1300, eliberarea documentelor se va face chiar în aceeași zi, între orele 1500 – 1600″, a precizat directorul executiv, Marin Stănică.

Reamintim celor interesați care sunt documentele ce trebuie să însoțească cererea pentru obținerea unui act de identitate: actul de identitate vechi (dacă îl mai dețin), certificatul de naștere și, după caz, cel de căsătorie ori hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă sau certificatul de divorț, actul pentru spațiul de locuit eliberat de Registrul Agricol din cadrul Primăriei Celaru. Contravaloarea actului de identitate (7 lei – cartea de identitate sau 1 leu – cartea de identitate provizorie) va fi achitată la casieria Primăriei Celaru.  “În situația în care solicitanții nu pot prezenta unul dintre documentele de stare civilă sau nu pot face dovada unei adrese de domiciliu, cererile vor fi soluționate prin eliberarea de cărți de identitate provizorii, cu termen de valabilitate de un an de zile. În cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate, este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de unul dintre părinți sau de un alt reprezentant legal (dacă este cazul)….”, a mai spus Marin Stănică.