Două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, puse în aplicare de poliţişti

0
393

Pe 21 februarie, poliţiştii craioveni au pus în executare două mandate de arestare, emise pe numele unor persoane care se sustrăgeau punerii în aplicare a legii. Astfel, cei de la Secţia 4 au depistat şi încarcerat în penitenciar un bărbat de 70 de ani, din localitate, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. De asemenea, cei de la Secţia 6 au reţinut un tânăr de 24 de ani, din Craiova, care are de ispăşit o pedeapsă de un an şi şase luni, pentru dare de mită.