Am trăit să o vedem şi pe asta, după ce timp mai bine de un deceniu am văzut şi altele. Destule. Aşadar, nu ne mai minunăm de nimic, cum sună un vers din poezia bună a poetului plecat din Buzeştiul Doljului. Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi, în dosarul în care ex-deputatul Sebastian Ghiţă a denunţat-o pentru plata avionului din Indonezia. Laura Codruţa Kovesi este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu, mărturie mincinoasă, ea însăşi recunoscând, că miercuri seara, a primit citaţia de a se prezenta vineri 15 februarie orele 13 la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, pentru a i se aduce la cunoştiinţă învinuirile. De la această margine a lucrurilor încep comentariile de tot felul. Analiza obiectivă şi rece, poate părea plicticoasă multora, deşi indiferent pe care „mal” te poziţionezi, moderaţia devine aproape imposibilă, după ani buni de polarizare extremă a opţiunilor, cu eforturi stăruitoare de a-i desfinţa şi delegitima total pe „ceilalţi”. Toată lumea dezbate. O mică observaţie necesară: Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, de dată recentă înfiinţată, este condusă de procurorii Gheorghe Stan, fost adjunct al şefului inspecţiei judiciare de pe lângă CSM, şi Adina Florea, propusă în trei rânduri de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la conducerea DNA, de fiecare dată refuzată, ambii cu punctaje maxime la interviurile susţinute la CSM. Adică, dincolo de orice rezerve, în privinţa competenţei şi eticii profesionale. De luat în seamă detaliul. Povestea s-a complicat teribil şi prin faptul că Laura Codruţa Kovesi, exact peste o săptămână urmează să fie analizată în Parlamentul European, pentru ocuparea funcţiei de procuror european – se află pe lista scurtă a canditaţilor la conducerea Parchetului European – motiv pentru care s-a victimizat, pretinzând că este vorba, de fapt, de o acţiune politică, menită să-i blocheze numirea. Restul arguţiei rămâne ceea ce este, adică inoperantă. Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat astfel la întreaga poveste descumpănitoare: „Am contestat încă de la început înființarea unui astfel de organism, sever criticată și de către Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanții de independență în raport cu factorul politic și poate afecta încrederea cetățenilor în justiție”. Sună… bine, dar mesajul survine după reacţia violentă a unor formaţiuni politice de pe flancul drept, în frunte cu USR. Doamna Laura Codruţa Kovesi are simpatizanţi şi detractori. Nu ştim în ce proporţie. Acceptarea dispreţului unor semeni este până la urmă un act de curaj, de introspecţie. Există riscul să descoperi că, din când în când, ai oferit şi motive pentru a fi dispreţuit, nu doar motive pentru a fi admirat. Aşa descoperi şi alteritatea – alţii sunt altfel. Pentru că aşa sunt, nu pentru că te urăsc pe tine. A te prezenta drept victimă a urii altora este, să fim scuzaţi, un gest inabil, după atâţia ani de activitate „deplin creatoare”. Sartre parcă oferea o parabolă, într-o piesă de teatru, (Cu uşile închise) „Infernul sunt ceilalţi”. Întotdeauna. De partea lor doar resentimentul. Negreşit. Isterizarea discursului public este un fapt împlinit, de acum: eşti cu noi, eşti legitim, nu eşti cu noi, eşti fiul grotei, dacă nu cumva bolşevic. Aici am ajuns. Şi e greu de presupus cum vom ieşi din acest marasm. Doamna Laura Codruţa Kovesi ştie să se apere, negreşit, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, a respectat legea – susţine – şi va fi capabilă să-şi probeze nevinovăţia la acuzele „penalului Ghiţă”, pe care aflăm, acum, chiar l-a cunoscut. Şi aici poate fi puţin „încurcată” de anchetatori. Fiindcă, adevărul parţial este un fel de minciună în curs de dezvoltare, spunea un erudit. Şi teamă ne este că avea dreptate. Cam atât.