Florin Iordache: Decretul intră în vigoare cu 31 decembrie, fără îndoială va apărea în Monitor

0
437

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a declarat, referitor la scandalul amânării publicării în Monitorul Oficial a decretului ce îl vizează pe generalul Nicolae Ciucă, faptul că nu există o amânare intenţionată, ci provoccată de aglomeraţia de la final de an. “Probabil că după prânz au fost trimise. Până a fost semnat decretul, până a fost trimis, este ora 19.00. Nu cred că se pune problema că se încearcă blocarea unui astfel de act, chiar dacă este îndoielnic acest document. Dacă efectele se produc după ce apare în MO, fie că discutăm de ministerul Apărării, sunt şi alte posibilităţi legale. Fără îndoială, Secretariatul General nu blochează un astfel de act. Dacă nu există o anumită aglomerare puntem discuta de ore, dar fiind vorba de final de an, multe instituţii au trimis documente care trebuie publicate la final de an, apoi şedinţa de Guvern care a fost tot la ora prânzului, acte emise de alte autorităţi, putem discuta de câteva ore, maxim o zi”, a declarat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, la Antena 3.