Anul 2018, ce stă să se încheie, a fost unul foarte bun pentru administrația locală din comuna doljeană Afumați. Cu o echipă tânără și ambițioasă, care a întocmit proiecte, s-a reușit atragerea de fonduri europene consistente, dar și fonduri guvernamentale pentru o serie de investiții extrem de importante în infrastructură, dar și în sănătate. Nu în ultimul rând, Primăria Afumați se poate lăuda cu un proiect în premieră, care a trecut de etapa evaluării administrative – un sistem inovator de climatizare a Școlii Afumați, bazat pe panouri fotovoltaice și pompe de căldură geotermale.
Primarul comunei Afumați, Titel Stoenescu, a făcut un scurt bilanț al investițiilor realizate în acest an sau aflate în derulare și lucrurile arată foarte bine pentru comunitate. Asta pentru că infrastructura, învățământul și sănătatea sunt principalii piloni pe care se sprijină orice civilizație, iar primarul spune că vrea să facă din comuna Afumați o localitate la nivel european: „Putem spune, într-adevăr, că anul 2018 a fost unul bun pentru noi din punctul de vedere al investițiilor. Cu echipa din Primărie am reușit să realizăm documentații eligibile, astfel că în acest moment vorbim despre investiții certe, aflate în derulare, de milioane de euro”.
Și este vorba, în primul rând, de sistemul centralizat de canalizare și alimentare cu apă, un proiect amplu, în valoare de 2,5 milioane de euro, care va asigura locuitorilor un confort sporit. „Avem deja încheiate toate procedurile, urmând ca imediat ce vremea va permite, să demarăm lucrările. De altfel, au și sosit o parte din materiale. Și mai avem deja semnat contractul de finanțare pentru modernizarea și asfaltarea drumurilor din toată localitatea, pe o distanță totală de aproximativ 10 km, finanțarea fiind obținută prin PNDL II. Astfel, vom merge în paralel cu lucrările: cum se încheie lucrul la apă și canalizare pe o stradă, cum vine echipa de la asfaltare și își face treaba, pentru că nu dorim să le creăm locuitorilor un disconfort mai mare decât este cazul. În acest fel, la finalul lui 2019 estimăm că vom avea apă, canalizare și asfalt în comună”, a mai spus Titel Stoenescu.
Proiect în premieră pentru Dolj
„Un proiect deosebit, la care ținem mult, și care este o premieră, cel puțin pentru o școală din mediul rural, este realizarea unui sistem inovator de climatizare a clădirii școlii, folosind panouri fotovoltaice și pompe de căldură geotermale, astfel ca, la finalizarea investiției, școala să devină independentă energetic. Valoarea proiectului depășește 1 milion de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional (POR). Avantajul ar fi, pe lângă modernizarea acestui spațiu, care ar crea condiții foarte bune pentru elevii și personalul care își desfășoară activitatea aici, și faptul că ar duce la scăderea cheltuielilor administrative cu peste 80%. Am trecut cu acest proiect de evaluarea administrativă și așteptăm următoarea etapă”, ne-a povestit primarul comunei Afumați.
Se lucrează de zor, chiar dacă este iarnă…
„Ce pot să vă mai spun… lista de investiții de anul acesta este și mai lungă, pentru că ne preocupăm de toate satele: se lucrează la modernizarea dispensarelor umane din satele Boureni și Covei, la Căminul Cultural din satul Covei, iar cadastrul general a fost realizat în proporție de 50%, urmând ca în prima parte a anului viitor să se finalizeze pentru toată localitatea. Se lucrează și la amenajarea unui Parc în Afumați, proiect pentru care am obținut finanțare, dar și la stadionul și Căminul Cultural din Boureni.
În plus, avem în plan ca după finalizarea lucrărilor la sistemul de canalizare și alimentare cu apă să modernizăm trotuarele din toată comuna. Între proiectele pentru care lucrăm, aflate pe lista de priorități pentru anul viitor se află acoperirea necesarului de energie prin înființarea unui parc fotovoltaic în localitate, dar și panouri fotovoltaice pentru persoane fizice”, a încheiat primarul comunei Afumați, Titel Stoenescu. Și cum suntem în pragul Sărbătorilor de iarnă, cu Primăria și Consiliul Local Afumați s-au transformat în … Moș Crăciun, astfel că toți copiii din comună cu vârsta de până la 14 ani primesc, astăzi, cadouri.