Şapte copii din Cluj, internaţi la Spitalul “Victor Babeş” din Craiova

0
452

Şapte copii de la clubul “U” Cluj – “Luceafărul”, care participau alături de colegii lor şi de antrenori, la un turneu de fotbal la Craiova, destinat celor născuţi în 2010, au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”, acuzând o toxiinfecţie alimentară, din cauza alimentelor consumate în hotelul unde erau cazaţi. Cinci dintre ei au avut nevoie de perfuzii, dar au fost externaţi ulterior. Deocamdată nu se ştie cauza îmbolnăvirii lor, fiind luate în calcul mai multe variante, inclusiv cea a folosirii unor alimente, altele decât cele servite la masă. Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă în acest sens.