Germania: Noul lider al CDU este Annegret Kramp-Karrenbauer

0
444

După ce a prezidat Uniunea Creştin-Democrată (CDU) – principala forţă politică a Germaniei – timp de 18 ani, Angela Merkel s-a retras, vineri, în cadrul congresului de la Hamburg, predând ştafeta succesoarei sale, desemnată prin vot conform aşteptărilor, Annegret Kramp-Karrenbauer, fostă ministru-preşedinte al landului Sarre. Cei 1.001 delegaţi ai Partidului Conservator German au avut de ales între Annegret Kramp-Karrenbauer, o continuatoare a liniei Angela Merkel, şi un fost deputat, Friedrich Mers (63 de ani), convertit la afaceri după 2009 – mai liberal în plan economic şi mai la dreapta în chestiunea imigraţiei – , cel de-al treilea candidat, Jens Spahn, actualul ministru al Sănătăţii, fiind eliminat după primul tur. Cu 51,7% din voturile exprimate în turul doi, Annegret Kramp-Karrenbauer (56 de ani), catolică, mamă a trei copii, s-a impus, dar diferenţa de numai 35 de voturi, faţă de contracandidatul său, atestă că lupta a fost extrem de strânsă. Considerată „mini-Merkel”, AKK a spus că „ea este ceea ce este”.