Cazul Khashoggi: „MBS” ar fi scris cel puţin 11 mesaje consilierului care superviza echipa trimisă la Istanbul

0
450

Agenţia americană de informaţii CIA a confirmat existenţa a cel puţin 11 mesaje trimise de prinţul moştenitor saudit, Mohammed Ben Salmane, în orele precedente şi care au urmat morţii jurnalistului Jamal Khashoggi, consilierului supervizor al operaţiei. Potrivit „Wall Street Journal” în raportul CIA se menţionează că prinţul ar fi scris 11 mesaje consilierului său apropiat, Saoud al-Qahtani, care a supervizat echipa de 15 oameni trimisă în Turcia pentru a-l ucide pe Jamal Khashoggi. Consilierul regal a fost îndepărtat şi oficial acuzat în Arabia Saudită de rolul central jucat, şi de asemenea sancţionat de Trezoreria americană, alături de alţi 16 saudiţi. Saoud al-Qahtani ar fi comunicat direct cu şeful echipei pe durata operaţiunii, potrivit CIA, menţionează „Wall Street Journal”, fără a preciza tipul mesajelor. Raportul inserează însă că nu există nicio informaţie directă care să demonstreze că prinţul moştenitor a dat ordinul asasinării. Agenţii americani susţin că liderul saudit ar fi spus apropiaţilor, în august 2017, că nu va permite revenirea lui Jamal Khashoggi în Arabia Saudită şi „eventual în afara ţării se vor putea face… aranjamentele”. Conţinutul exact al raportului CIA este discutat la Washington, după ce Donald Trump a declarat public că serviciul de informaţii nu a găsit nimic cert. Preşedintele american este acuzat în Congres de căutarea de soluţii pentru salvarea prinţului moştenitor în numele intereselor strategice americane în Arabia Saudită.