Alb-albaştrii sub lupă / Pigliacelli & Kovacs, „autorii”, înfrângerii

0
441

Portarul italian a greşit la ambele goluri, în timp ce arbitrul a refuzat 3 penalty-uri Craiovei

Pigliacelli – A greşit grav la ambele goluri, şi, alături de arbitrul Kovacs, este principalul vinovat pentru eşec. Tocmai când se punea problema prelungirii contractului, italianul a dat cu bâta-n baltă, gafând ca un începător. E de iertat, fiind la prima abatare.

Dimitrov – Cam pasiv la primul gol la pătrunderea lui Fabbrini, l-a talonat până când l-a lăsat să tragă, trebuia să-l stopeze, chiar şi prin fault, în afara careului, mai ales că italianul nu posedă o viteză de invidiat. A avut apoi destule urcări în jumătatea adversă, utile în condiţiile terenului din ce în ce mai greu, dar a finalizat prost, şi când a şutat şi când a centrat.

Donkor – Şi el îşi poate asuma o parte din vină la goluri. La primul s-a întors cu spatele când a tras Fabbrini, la al doilea l-a pierdut pe Fulop. Ar avea circumstanţe însă dacă Pigliacelli a strigat că e mingea lui.

Kelic – Trebuia să fie mai decis pentru a-l bloca pe Roman la acea rabona, în rest a făcut un meci bun. Păcat că n-a fost în stare să reia cu capul acea centrare a lui Cicâldău la lovitura liberă din stânga, în prima repriză. Scria gol pe acea minge, aşezată ideal.

Bancu – De obicei joacă prost la Botoşani şi a făcut-o şi de această dată. Incredibil câte mingi a putut să piardă, extrem de multe pase la adversari, de la el a plecat primul gol, a fost pasiv şi la al doilea, acolo, în bandă. A centrat la golul lui Mateiu, insuficient pentru evoluţia unui căpitan de echipă, cum a fost la acest meci.

Mateiu – Probabil cel mai bun jucător al Craiovei în acest meci, a marcat, a mai avut o finalizare cu capul, a alergat enorm la centrul terenului. S-a descurcat şi mai bine după intrarea lui Fedele, care ar fi trebuit introdus titular, în locul lui Mihăilă.

Cicâldău – A pasat de multe ori bine, s-a implicat în joc, păcat că nu trage la poartă mai des, probabil şi pentru că nu a avut precizie la Craiova, e mult mai eficient la naţionala de tineret. Bună execuţia din lovitură liberă, plasată, la rădăcina barei. Unul dintre jucătorii care a dat randament.

Bărbuţ – Nu s-a văzut în prima repriză, de aceea nu a mai ieşit de la cabine pentru repriza a doua.

Mihăilă – Distribuit în zona de acţiune a lui Mitriţă, puştiul a făcut un meci prost, aproape mai prost decât cel de la Cluj. A fost aproape de a fi eliminat, a avut şi acel şut complet ratat, deşi poarta era goală. Când a ieşit Burlacu, a trecut în stânga, a fost inutil şi acolo.

Burlacu – Cel mai bun alb-albastru în prima repriză, a fost jucat insistent de coechipieri, în partea a doua a obosit, a fost schimbat după faultul dur al lui Patache.

Koljic – Practic, în afara pasei pentru Glavina, nu s-a văzut deloc. A, a mai tras un şut aiurea din lovitură liberă. La meciurile din deplasare este altul decât la cele de acasă.

Meza Colli – Evoluţie bună, s-a implicat în joc, a pasat bine, a avut şi două şuturi bune, unul respins de portar până la Koljic, altul deviat în corner de un fundaş.

Glavina – Faultat clar în careu pe final de joc. A mai avut acea ocazie mare, la pasa lui Koljic, dar probabil n-o să vedem vreun gol de la el cât timp va evolua la Universitatea.

Fedele – Intrarea sa a schimbat jocul, a fost foarte activ, a încercat şi finalizări şi pase, a şi recuperat, trebuia introdus mai devreme sau chiar din primul minut, mai ales că stilul său se plia pe acel teren.