Brexit: „Cei 27” au fost de acord cu divorţul!

0
446

Liderii celor 27 de ţări din UE au aprobat, ieri, – pagină istorică – acordul de divorţ cu Regatul Unit, de asemenea declaraţia la schiţa relaţiei post-Brexit cu această ţără. „Cei 27” au mulţumit negociatorului şef al UE, Michel Barnier, „pentru eforturile neobosite” şi contribuţia sa la menţinerea unităţii, între statele membre, pe toată durata negocierilor, cu Londra. Tratatul de retragere, negociat timp de 17 luni, între Londra şi Bruxelles, urmează să fie ratificat de Parlamentul European şi supus Parlamentului britanic, înainte de a intra în vigoare la 29 martie anul viitor. Părăsirea UE nu este un moment de jubilaţie, nici de celebrare, este chiar un moment trist, este o o tragedie, a spus Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Relaţia viitoare post-Brexit cu Londra va face obiectul unei declaraţii politice separate de acordul de divorţ şi va fi nevoie de aprobarea formală a Consiliului European. Un ultim obstacol care s-a dovedit surmontabil: problema enclavei britanice Gibraltar, ridicată de Madrid, dar Londra a consimţit amânarea discuţiilor post-Brexit cu Spania. Au rămas multe probleme neclarificate, precum chestiunea peştelui, Londra revendicând, bineînţeles, suveranitatea marină, dar cotele anuale pe durata tranziţiei până în 2020, rămân valabile. Comisia Europeană leagă suveranitatea britanică asupra apelor sale, de accesul la piaţa europeană a peştelui. Textul de 585 pagini prevede detalii legate de condiţiile divorţului. Discuţiile viitoare ar putea dura între doi şi patru ani. În acest interval, o tranziţie va fi pusă în loc, britanicii consimţind să aplice regulile europene şi să vireze contribuţia financiară aferentă. De asemenea, angajamentele luate în cadrul bugetului plurianual 2014-2020 vor fi respectate. Un capitol aparte: problema irlandeză. Deloc clară. Cât priveşte drepturile cetăţenilor europeni (3,2 milioane în Regatul Unit şi 1,2 milioane britanici pe continent), acestea rămân valabile, momentan. Pentru eventualele dezacorduri abilitată va fi Curtea de Justiţie a UE (CJUE). Cum spuneam, chestiuni dificile rămân în suspans. Dorind prezervarea legăturilor comerciale cu UE, Londra va trebui să-şi sacrifice dorinţa de autonomie. Pentru Theresa May, urmează ratificarea de un Parlament deloc calm, departe de a face unanimitate. Deja, în sânul Partidului Conservator, 88 de deputaţi din 315, au anunţat că vor refuza votul „pentru”, şi criza instituţională ar putea deveni iminentă. „Dacă acordul nu trece, noi ne întoarcem de unde am plecat”, a prevenit, vineri, la BBC, Theresa May. Obstacolul nu este uşor de surmontat şi premierul britanic doreşte ca validarea să survină înainte de vacanţa parlamentară care începe la 21 decembrie. Dacă acordul este votat, Theresa May rămâne la guvernare, însă experţii reamintesc că tratatele europene de la Roma şi Maastricht au luat cel puţin 40 de zile fiecare, pentru a fi aprobate de Camera Comunelor şi Camera Lorzilor. Şi ar mai fi circa 60-70 de zile de sesiune efectivă între summitul de ieri şi 29 martie anul viitor. În Parlamentul European, unde majoritatea înclină în favoarea acestui acord, lucrurile nu par complicate, a menţionat Antonio Tajani. În fine, unanim sau aproape unanim, plecarea Regatului Unit este regretată. Demisionând la începutul lunii trecute, ministrul englez al Transporturilor, Jo Johnson, a acuzat clasa politică britanică de a fi responsabilă de un fiasco de amploarea crizei Suezului, deşi şocul psihologic naţional poate depăşi acum Suezul prin amploare şi consecinţe. Organizat din motive politice interne ale Partidului Conservator, referendumul de ieşire din UE, din 2016, a aruncat Regatul Unit într-o criză profundă, reală şi deliberată. Uniunea Europeană va resimţi, cu siguranţă, plecarea unui puternic contributor net. Apoi nu trebuie uitat că europenii sunt divizaţi şi două state membre, Polonia şi Ungaria, se plasează sub iminenţa sancţiunilor. Factura Brexit, de 44 miliarde euro, nu va fi plătită în absenţa acordului cu Uniunea Europeană. Ar mai fi un detaliu: cum Germania domină UE, Regatul Unit era în măsură să constituie o contrapondere la valeităţile germane în materie de austeritate bugetară. Ce se întâmplă însă dacă Parlamentul britanic respinge acordul? Scenariile par următoarele: renegocierea cu UE, ipoteză deloc exclusă; moţiune de cenzură depusă de opoziţia laburistă şi declanşarea de alegeri anticipate, şi un… nou referendum, idee care câştigă teren, dar necesită un răgaz de cinci luni pentru organizarea sa şi conservatorii nu se arată favorabili. „Este un moment grav pentru UE”, a anunţat Emmanuel Macron, „şi Uniunea are nevoie de o refondare”. Bineînţeles potrivit… proiectului său.