Primăria Craiova şi-a propus să atragă 131 milioane euro de la UE

0
434

76 milioane de euro – aceasta este suma pe care o însumează până acum proiectele de finanţare cu fonduri europene depuse de municipalitatea craioveană. Primarul Mihail Genoiu a menţionat că aceste propuneri de proiecte sunt doar o parte, urmând şi altele până la valoarea finală de 131 milioane de euro.

Lista proiectelor europene, depuse deja de municipalitatea craioveană, este deschisă cu lotul de 18 blocuri pentru care se doreşte reabilitarea termică. Potrivit primarului, valoarea acestui proiect este de 2,45 milioane de euro, la ora actuală aflându-se în procedura de proiectare. „Am învăţat din experienţa anilor trecuţi unde s-a îngreunat procesul de execuţie, şi anume că proiectarea şi execuţia au fost făcute în acelaşi pachet. Pe măsura ce se desfăşoară execuţia, proiectantul descopera noi probleme şi, din această cauză, au apărut şi nişte diferenţe de bani. De acea, am separat cele două proiecte, întâi proiectarea care se şi află acum în lucru”, a explicat primarul Craiovei.

Casa Rusănescu, un proiect de 2,43 milioane euro

Casa Rusănescu (fosta Casă a Căsătoriilor) este un alt imobil pe care municipalitatea şi-a propus să o reconsolideze cu bani europeni. Valoarea acestui proiect este de 2,43 milioane de euro, reprezentanţii municipalităţii precizând că propunerea a fost aprobată şi se aşteaptă ca autorităţile să fie chemate să semneze contractul de finanţare. La capitolul şcoli, autorităţile au depus proiecte pentru reabilitarea a două şcoli – Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” şi Şcoala „Mircea Eliade” – cu o valoare totală de 2,6 milioane de euro, şi a trei grădiniţe Grădiniţa „Elena Farago”, Floare-Albastră” şi „Piticot”, cu o valoare totală de 2,53 milioane euro.

45 milioane de euro pentru achiziţia de tramvaie

Primăria Craiova a prins două proiecte semnificative şi la categoria spitale, şi anume reabilitarea termică de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” – cu o valoare de 4,5 milioane de euro, precum şi investiţia de la Ambulatoriul Spitalului Municipal „Filantropia” – cu o valoare de 2,42 milione de euro. „A trecut de evaluarea administrativă, pe care a parcurs-o foarte bine, şi se află în evaluarea tehnico-economică acum”, a adăugat primarul referindu-se la lucrarea de la Ambulatoriu. Pentru reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu”, autorităţile să primească o finanţare, în cadrul proiectelor retrospective, de 10,5 milioane de euro. Este, de asemenea, proiectul de 45 milioane de euro pentru achiziţia de tramvaie, care este derulat de Ministerul Dezvoltării, alături de alte proiecte de 55 milioane de euro, în care sunt incluse şi autobuzele. În total, municipalitatea va putea accesa 131 milioane de euro, fonduri europene.