Expoziţie numismatică, la Grupul Şcolar „Matei Basarab”

0
406

Monede  din trecutul istoric al Olteniei sunt expuse, astăzi, începând cu ora 9.00, la Grupul Şcolar „Matei Basarab” din Craiova. Piesele aparţin, în exclusivitate, elevilor de la clasele a IX-a şi a X-a, dar şi cadrelor didactice, care s-a ocupat de colecţionarea lor, sau le-au moştenit din familie. Iniţiativa de a organiza o astfel de expoziţie aparţine profesorilor Nicuşor Cotescu şi Cristi Drăguşin, care au descoperit colecţionarii şcolii şi au dorit să reactualizeze, astfel, fragmente din diverse perioade economice ale zonei. „Ideea de a organiza o astfel de expoziţie a aparţinut unor elevi care au colecţii de la părinţii sau bunicii lor şi noi am încercat să-i încurajăm. Am anunţat proiectul şi am descoperit astfel mai mulţi elevi care deţin monede vechi. Lor li s-au alăturat şi o parte din cadrele didactice. O astfel de activitate le va aduce cunoştinţe în plus dar şi utile despre circulaţia monetară, pentru că au şi în aria profilului discipline economice”, a precizat prof. Nicuşor Cotescu.

Povestea emisiilor monetare va fi expusă pe larg de şeful Secţiei de Istorie Arheologie din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, dr. Toma Rădulescu, care va susţine un seminar pe tema „Unitate economică şi circulaţie monetară”.