„Consiliile judeţene trebuie să preia iniţiativa construirii spitalelor regionale”

0
510

Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit să întocmească studii de fezabilitate și să scrie proiecte pentru finanțarea construirii, prin Programul Operaţional Regional (POR) al UE, a unor spitale în Craiova, Iași şi Cluj Napoca. Proiectele trenează, iar Ministerul Sănătății nu arată nici un interes în demararea lor. Aceasta este opinia deputatului european, Marian Jean Marinescu.

Vicepreşedintele grupului PPE din PE a anunţat ieri, în conferinţă de presă, că va trimite săptămâna aceasta două scrisori, una ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea şi alta, Comisarului European, Corina Creţu. „Solicit Consiliilor Judeţene din cele trei județe să preia inițiativa și să pregătească documentaţia  pentru proiectele de spitale. Eu ştiu în mod sigur că la nivelul administraţiilor locale sunt oameni mult mai bine pregătiţi în accesarea fondurilor europene şi cred că aceste proiecte pot fi gestionate mult mai responsabil de la nivelul consiliilor judeţene. Solicit totodată, ministrului Sănătății, Sorina Pintea, Ministerului Sănătăţii și Guvernului să accepte ca aceste proiecte să fie derulate de beneficiari, adică de Consiliile Județene. Solicit Guvernului să modifice Programul Operațional Regional, astfel încât proiectele să fie scrise și depuse direct de beneficiari. POR a mai fost modificat şi luna trecută şi nu este ceva foarte greu. Solicit Comisarului pentru Politica Regională, Corina Creţu, să aprobe în cel mai scurt timp aceste modificări de proceduri. Iar dacă Guvernul României nu este de acord cu aceste modificări, cer Comisarului Corina Crețu să ia toate măsurile legale la nivelul Comisiei Europene pentru a permite Consiliilor Județene să depună aceste proiecte de finanțare, în calitate de beneficiari”, a subliniat europarlamentarul Marian Jean Marinescu.