Missa în Si minor de Bach încheie stagiunea „Muzica uneşte!” la Filarmonica „Oltenia”

0
392

Stagiunea „Muzica uneşte!” a Filarmonicii „Oltenia” se încheie astă-seară, ora 19.00, cu Missa în Si minor pentru soliști, cor și orchestră BWV 232, de Johann Sebastian Bach, „un veritabil eveniment muzical, o ocazie rară pentru publicul din Craiova să audieze această capodoperă a muzicii baroce”, precizează reprezentanții instituției. De luni, timp de două săptămâni, melomanii sunt așteptați la concertele și recitalurile din cadrul Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”, ce promovează, la această ediție, muzica românească.

Iubitorii genului vocal-simfonic vor avea ocazia să îi asculte, astă-seară, în ipostază solistică, pe sopranele Gina Gloria Tronel și Olga Şain, mezzosoprana Claudia Codreanu, tenorul Mihai Urzicana şi basul Justinian Zetea, iar la pupitrul dirijoral să îl revadă pe maestrul Gian Luigi Zampieri. Biletele costă 30 lei (15 lei preţ redus pentru elevi, studenţi şi seniori) și pot fi procurate de la agenţia Filarmonicii „Oltenia” (Calea Unirii nr. 16, tel. 0251.414.698), deschisă de luni până vineri, între orele 10.00-18.00.

Stagiunea 2017-2018, sub genericul „Muzica uneşte!”, s-a deschis la început de octombrie 2017, fiind dedicată Centenarului Marii Uniri. Stagiunea „și-a propus să unească, prin limbajul universal al muzicii, idei, oameni, mentalități din cele mai diferite, fiecare concert de vineri seara incluzând în repertoriu o lucrare românească”. Puse în valoare au fost creaţii semnate de compozitori precum George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Silvestri, Constantin Bobescu, Bogdan Vodă, Tiberiu Olah, Eduard Caudella.

În Anul Centenarului, Filarmonica „Oltenia” a continuat, în mod excepțional, stagiunea „Muzica unește!” cu 7 concerte, în care au evoluat 6 dirijori şi 17 solişti. Redeschiderea acesteia a avut pe 5 octombrie 2018, cu Concertul nr. 5 în Mi bemol major pentru pian și orchestră, op. 73 de Ludwig van Beethoven, cunoscut în special sub numele de Concertul Imperial, solista serii fiind Sînziana Mircea, unul dintre cei mai valoroși pianiști români din tânăra generație, și cu Walter Attanasi (Italia) la pupitrul dirijoral.

Stagiunea muzicală 2018-2019 va continua la Filarmonica „Oltenia” cu cea de-a 45-a ediție a Festivalului Internațional „Craiova Muzicală” (19 noiembrie – 1 decembrie 2018), dedicată integral muzicii românești și care are pe afiș nume de artişti consacraţi şi de compozitori moderni şi contemporani, în concerte simfonice, vocal-simfonice şi recitaluri.