Rotary Club Craiova Probitas şi Ford Motor Company Fund, latura filantropică a companiei americane au iniţiat proiectul „Există un erou în fiecare dintre noi”. Acesta constă în dotarea a cinci puncte de prim ajutor, din municipiul Craiova, cu defibrilatoare automate. Aparatele se vor găsi în cele mai aglomerate zone din oraş, respectiv : Aeroportul Internaţional Craiova, Electroputere Parc, Mercer Center, Universitatea din Craiova şi Gară CFR. Ieri, reprezentanţii Rotary Club şi preşedintele Ford Motors România au fost prezenţi la Aeroportul din Craiova, unde au predat defibrilatorul şi au explicat cum se desfăşoară campania la nivelul comunităţii locale.
Aeroportul din Craiova a primit ieri, de la Rotary Club Craiova şi Ford Company, într-un cadru oficial, un defibrilator, asta în condiţiile în care pe acest aeroport, a existat un caz, care din nefericire, s-a lăsat cu un deces. „Astăzi se petrece un eveniment cu totul deosebit în Aeroportul nostru, eveniment care face parte dintr-o campanie intitulată „Există un erou în fiecare dintre noi”. Ne bucurăm că atât Rotary Club Probitas, cât şi Ford Motor Company Fund au luat în calcul şi Aeroportul Internaţional Craiova. Contează foarte mult pentru noi…”, a explicat Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Internaţional din Craiova.
70.000 de români mor anual din cauză că nu sunt resuscitaţi la timp
Odată cu asigurarea acestor puncte cu defibrilatoare, Rotary şi partenerii săi vor organiza şi cursuri de prim ajutor. Primul dintr-o serie mai mare va avea loc în data de 17 noiembrie 2018 în incinta Electroputere Parc. Contextul în care se desfăşoară proiectul respectiv este dat de nivelul scăzut al cunoştiinţelor şi abilităţilor comunităţii în domeniul acordării primului ajutor. Statisticile arată, de altfel, că la nivel naţional aproximativ 70.000 de români mor anual din cauză că nu sunt resuscitaţi la timp. „Rotary Internaţional a fost fondat în 1910 la Chicago, în SUA, iar în prezent număr 33.000 de comitete locale în întreaga lume, peste 1,2 milioane de membri, în peste 200 de ţări. Clubul Rotary Craiova Probitas, parte a Rotary International, a fost înfiinţat în anul 2012. Ne-am canalizat pe trei direcţii principale pe care le-am identificat noi : educaţie, sănătate şi incluziune socială. De la înfiinţare până în prezent am desfăşurat numeroase proiecte, printre care : reabilitarea a şase saloane de la Clinica de Pediatrie a Spitalului Filantropia, renovarea spaţiului destinat urgenţei dentare şi ambulatoriului de chirurgie orală şi maxilo-facială din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reabilitarea ambulatoriului de pneumoftiziologie din cadrul spitalului de boli infecţioase „Victor Babeş” Craiova. Proiectul pe care îl lansăm astăzi ( n.r ieri) face parte din categoria proiecte medicale”, a subliniat Adrian Cojocaru, preşedintele Rotary Craiova Probitas.
„Clinica de Chirurgie Intervenţională Cardiovasculară am făcut-o tocmai pentru a salva vieţi”
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, prezent la conferinţa de presă, a precizat că în urma documentării pe care a făcut înainte de acest eveniment, a fost foarte marcat să afle că în România mor peste 70.000 de oameni din cauză că nu sunt resuscitaţi la timp. „Atunci când am înţeles că Aeroportul Internaţional din Craiova va fi dotat cu un defibrilator automat şi că în alte locaţii din Craiova, în locurile cele mai aglomerate se vor găsi astfel de aparate, ne-am gândit că trebuie salutat acest eveniment şi trebuie să spunem că atât Ford Motor Company Fund, cât şi prietenii noştri de la Rotary Craiova Probitas au experienţă foarte vastă în acest domeniu caritabil. S-au întâmplat foarte multe lucruri bune pentru comunitatea locală. Ştiţi că şi noi avem deschidere către investiţiile în sănătate, au fost peste 27 de milioane de euro. Nu a mai făcut o astfel de investiţie niciun alt Consiliu Judeţean din ţară. Această Clinică de Chirurgie Intervenţională Cardiovasculară am făcut-o tocmai pentru a salva vieţi. Noi am dori ca la acest Aeroport să nu aibă loc astfel de incidente, dar e foarte bine ca lumea să ştie că există acest aparat şi e foarte bine ca mulţi să înveţe să-l folosească…va salva vieţi”, a completat Ion Prioteasa, şeful administraţiei doljene.
„Acest proiect se potriveşte foarte bine cu obiectivul nostru”
Ford Motor Company Fund reprezintă ramura filantropică a Ford Motor Company. Ford Fund investeşte în programe transformaţionale care impulsionează inovaţia, responsabilizează oamenii, promovează mobilitatea socială şi îmbunătăţeşte prosperitatea comunităţilor. Ford Fund colaborează cu parteneri locali şi globali pentru a crea oportunităţi în zona educaţională, pentru a încuraja şofatul sigur şi responsabil, pentru a implica angajaţii în programe de voluntariat şi pentru a înnobila viaţa comunităţii. „Considerăm că este foarte important pentru Craiova să fie instalate în puncte cheie aceste defibrilatoare şi de asemenea să fie şi oameni pregătiţi, care să ştie să le folosească la nevoie. Acest proiect se potriveşte foarte bine cu obiectivul nostru, de a deveni activi şi implicaţi în comunitatea noastră. Adică, ca şi companie să fim în stare să dăm şi noi ceva înapoi comunităţii. Vom continua în Craiova să sprijinim diferite proiecte de educaţie, de sănătate, de antreprenoriat, de bunăstarea cetăţenilor. Ca să salvezi o viaţă este foarte important. Le mulţumim tuturor paratenerilor noştri pentru implicarea în acest proiect”, a precizat Ian Pearson, preşedintele Ford România.
“Defibrilatorul face parte din lanţul supravieţuirii”
Cristina Geormăneanu, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Nr.1 şi la SMURD Craiova a oferit ieri, detalii în legătură cu modul de funcţionare al acestui defibrilator. “Acest aparat este un aparat care salvează vieţi . Înainte să ajungă specialiştii la un paciet aflat în stop cardio-respirator oricare dintre noi poate să facă ceva pentru a creşte şansa de supravieţuire. Defibrilatorul face parte din lanţul supravieţuirii, aş spune că este chiar o verigă, este extreme de important, pentru că fără el un individ în stop cardio-respirator nu poate să supravieţuiască. Adultul, spre deosebire de copil, face stop cardio-respirator printr-un vid cardiac ce necesită defibrilare, ce necesită interveţia acestui aparat. Este foarte important să cunoaştem cum funcţionează, pentru că el un aparat extreme de simplu, este uşor de utilizat de către toate persoanele….”, a explicat mediul Cristina Geormăneanu.
Dr.Adrian Camen, vicepreşedintele Rotary Craiova Probitas, coordonator proiecte medicale:
“Acest proiecte este unul îndrăzneţ, fiind unic în Oltenia, şi primul după Bucureşti. El îşi propune să creeze o comunitate de salvatori prin cursuri pe care noi le iniţiem în cele cinci puncte cheie, unde le vom prezenta oamenilor din aceste instituţii, dar totodată, vom face şi un curs pentru întreaga comunitate. Implicarea comunităţii prespitalicească este foarte importantă, dovedită în străinătate prin aceste defibrilatoare montate în majoritatea locurilor publice aglomerate”