Peste 2.000 de elevi vor beneficia de bursa „Bani de liceu”, în Dolj

0
723

În anul şcolar 2018/2019, Ministerul Educaţiei Naţionale va continua derularea Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”. Prin H.G. 712/2018, s-a modificat cuantumul sprijinului financiar, de la 150 de lei lunar la 250 de lei, începând cu anul şcolar 2018/2019. În judeţul Dolj , sunt, până acum, peste 2.000 de solicitări, până la finalizarea contestaţiilor.

Conform calendarului stabilit prin lege, depunerea cererilor pentru „Bani de liceu” s-a desfăşurat în perioada 15 septembrie – 01 octombrie, iar efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii solicitării au avut punct final pe 23 octombrie. Centralizarea datelor a avut loc până pe 27 octombrie, a doua zi fiind afişate , pe suport electronic, lista cu beneficiarii. Depunerea contestaţiilor va avea loc în intervalul 28 octombrie – 02 noiembrie, rezolvarea acestora urmând să fie finalizată pe 06 noiembrie. Valoarea plafonului maxim de acordare este crescută de la 150 de lei la 500 de lei, pe membru de familie, prin corelarea cu salariul minim brut naţional. Sprijinul financiar se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă de licenţă, precum şi a satisfacerii stagiului de pregătire în producţie. Ajutorul este destinat elevilor care urmează, la cursuri de zi, învăţământul liceal. La stabilirea venitului brut lunar / membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei, în ultimele luni anterioare depunerii cererii, cu excepţia alocaţiei de stat, a alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii sau sociale.

„Se monitorizează  absenţele elevilor beneficiari”

În judeţul Dolj, până în acest moment, sunt peste 2.000 de cereri depuse în acest senns. „Avem un total de 2.053 de solicitări , până în acest moment, până la soluţionarea eventualelor contestaţii.Se monitorizează absenţele elevilor care au devenit beneficiari şi, dacă se depăşeşte limita de 20 de absenţe nemotivate, se sistează plăţile, iar elevul respectiv pierde această calitate. De asemenea, se poate rămâne fără sprijin financiar şi dacă tânărul a fost eliminat de la cursuri pe o perioadă de trei – cinci zile, dacă a obţinut sub nota 7 la „purtare” sau dacă nu mai frecventează cursurile ori a fost exmatriculat”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Cele mai multe burse sunt solicitate la Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” din Călăraşi (137), pe locul al II-lea fiind Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi (114), iar Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti se înscrie cu 113. Cu 104 de cereri vine Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni şi cu câte 103 ajung Liceul Teoretic din Amărăştii de Jos şi Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova.