Alte mii de cărţi funciare deschise gratuit

0
511

Astăzi, conducerea O.C.P.I. Dolj va înmâna documentele tehnice rezultate ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică, derulate în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, aferente contractelor de finanțare încheiate în anul 2017.

În comuna Ostroveni, vorbim de un număr de 2078 cărți funciare deschise gratuit, Călăraşi – cu un număr de 438 cărți funciare și Măceşu de Sus – cu un număr de 711 cărți funciare deschise gratuit.  Evenimentul va avea loc la ora 11.00, la Casa de Cultură a comunei Ostroveni.

Pentru unitatea administrativ teritorială Valea Stanciului, pentru care au fost  deschise gratuit un număr de 2438 cărți funciare, evenimentul va avea loc la ora 12.00, la Sala de Ședințe a Consiliului Local aflată în sediul Primăriei Valea Stanciului.

La aceste activităţi vor fi prezenți primarii unităților administrativ teritoriale mai sus menționate, locuitori ai celor două comune gazdă și reprezentanți ai O.C.P.I. Dolj.