Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Gheorghe Glăman

0
523

Senatul Universităţii din Craiova, la propunerea Facultăţii de Horticultură, va acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Gheorghe Glăman (Preşedintele Secţiei de Horticultură – Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe lonescu-Siseşti”, Bucureşti), joi, 25 octombrie 2017, ora 10, în Aula „Mihai I”.

Cu această ocazie, prof. univ. dr. Gheorghe Glăman va susţine disertaţia „105 ani de la fondarea Societăţii Române a Horticultorilor”. Absolvent al vestitul Colegiu Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, preferă să primească specialitatea de inginer horticultor din partea Facultăţii de Horticultură din capitala Moldovei (Iaşi). Este membru titular al ASAS Bucureşti, preşedinte al secţiei de Horticultură. Calităţile sale manageriale le-a demonstrat, îndeplinind funcţii de primă importanţă: Director de Intreprindere Agricolă de Stat la Medgidia; Director General şi Ministru Adjunct în MAIA; Manager general la S.C. Unisem S.A. Bucureşti ş.a. De 26 de ani este Preşedinte al Societăţii Române a Horticultorilor (S.R.H.); de 20 de ani este reprezentantul României în Consiliul Societăţii Internaţionale a Horticultorilor; de 26 de ani este fondator şi Director al Revistei Hortinform; este cel dintâi organizator al congreselor S.R.H. din 1993 şi în prezent; este membru a numeroase Comitete Ştiinţifice de organizare a Simpozioanelor Ştiinţifice Internaţionale organizate, pe teme de Horticultură, de către Institutele de Cercetare şi Instituţiile Academice din România; este membru al Colegiilor de Redacţie al multor reviste de specialitate ce s-au publicat sau se publică în România.

Drept recompensă pentru prodigioasa activitate în domeniul managementului, cercetării ştiinţifice şi activităţii de producţie profesorul Gheorghe Glăman s-a bucurat de numeroase premii şi distincţii: „Gheorghe Ionescu Siseşti” al Academiei Române, pentru lucrarea „Horticultura României de-a lungul timpului”; Premiile „Dumitru Ştefănescu” şi „Teodor Bordeianu” ale ASAS, pentru aceeaşi lucrare; Premiul AGIR pentru „Memoratorul Horticol”; Premiul special S.R.H pentru lucrările „Monografia Societăţii Române a Horticultorilor” şi „Cartea de Aur a Slujitorilor Horticulturii Româneşti”. I s-au acordat numeroase Diplome de Excelenţă şi Onoare din partea instituţiilor de cercetare şi a instituţiilor de învăţământ superior horticol, cu prilejul diferitelor manifestări omagiale. Profesorului Gheorghe Glăman i s-a acordat de către USAMV Iaşi şi USAMV Timişoara titlul de „Doctor Honoris Causa”. Este deţinătorul „Medaliei Meritul Agricol”.

În prezent, prof. univ. dr. Gheorghe Glăman este prim coordonator sau este membru al Corpului de coordonare a 17 programe de cercetare, toate abordând problematici actuale şi de perspectivă ale horticulturii româneşti, la care sunt antrenaţi cercetătorii din reţeaua de cercetare, dar şi numeroşi specialişti din producţie.