Donatorii de sânge vor primi mesaje pe telefoane

0
416

Senatul a adoptat, marţi, un proiect legislativ prin care donatorii de sânge vor primi, pe telefon, mesaje de mulţumire pentru gest sau de solicitare în situaţii de urgenţă sau la demararea unor campanii de donare de sânge. Ministerul Sănătăţii nu susţine iniţiativa.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, a fost adoptată cu 73 de voturi „pentru”, în unanimitate. Ministerul Sănătaţii nu susţine iniţiativa legislativă.

„Donartorii de sânge primesc, la fiecare donare, un mesaj de mulţumire cu următorul text; Vă mulţumim că aţi donat sânge în data de… Fiecare picătură de sânge contează”, prevede proiectul de lege.

Donatorii vor fi anunţaţi, de asemenea, şi în momentul în care sângele acestora a fost folosit. „În momentul în care s-a utilizat sângele recoltat, donatorii de sânge primesc un mesaj cu următorul text: Vă mulţumim! un pacient a beneficiat de sângele donat de Dumneavoastră. Vă invităm să rămâneţi un donator constat de sânge!”, prevede iniţiativa legislativă adoptată de Senat.

Donatorii de sânge vor primi mesaje de solicitare în situaţii de urgenţă. „Donatorii de sânge primesc un mesaj de solicitare în situaţii de urgenţă sau la demararea unor campanii de donare de sânge. Mesajul poate cuprinde nevoia curentă de sânge, tipul şi cantitatea necesară în cazurile de urgenţă”, arată propunerea legislativă.

 Cheltuielile prevăzute pentru trimiterea mesajelor telefonice vor fi suportate de Ministerul Sănătăţii, potrivit proiectului legislativ. „Ţinând cont că în ţara noastră numărul donatorilor de sânfe este la jumătatea celui necesar şi faptul că numărul donatorilor constanţi nu depăşeşte 10.000 de persoane la nivel naţional, promovarea donării de sânge prin campanii şi prin apărţinători poate aduce suplimentar un număr semnificativ de 20.000 de donatori ocazionali ai cărăr fidelizare- transformarea lor în donatori constanţi-, întâmpină dificultăţi. Într-o lume în care toţi beneficiem de pe urma tehnologiei propunerea legislativă doreşte să atragă atenţia asupra importanţei acestui gest şi să stimuleze salvarea de vieţi prin donarea de sânge printr-un simplu serviciu de mesagerie”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, astfel că iniţiativa urmează să ajungă la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi vot. (Sursa: Mediafax)