Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei

0
733

Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei este marcată în fiecare an în data de 17 octombrie, potrivit Rezoluţiei 47/196 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), adoptată la 22 decembrie 1992.

Alegerea datei privind marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei a avut în vedere ziua de 17 octombrie a anului 1987, când peste o sută de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Trocadéro din Paris, unde a fost semnată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în 1948, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei extreme, a violenţei şi a foametei.

Manifestanţii, veniţi la îndemnul preotului catolic Joseph Wresinski, au declarat că sărăcia este o încălcare a drepturilor omului şi au afirmat necesitatea de a se aduna pentru a se asigura că aceste drepturi sunt respectate. Aceste convingeri au fost înscrise pe o piatră comemorativă inaugurată în aceeaşi zi.

Reproduceri ale pietrei comemorative au fost dezvelite în întreaga lume, servind ca loc de adunare pentru a sărbători Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei. O astfel de replică este situată în grădina sediului Naţiunilor Unite şi este locul unde anual au loc ceremonii organizate de către Secretariatul Naţiunilor Unite din New York.

Tema din acest an, “Vino împreună cu cei mai din urmă, pentru a construi o lume incluzivă de respect universal pentru drepturile omului şi demnitate”, are în vedere marcarea a 70 de ani de la proclamarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Este important, potrivit ONU, să subliniem legătura fundamentală dintre sărăcia extremă şi drepturile omului şi faptul că persoanele care trăiesc în sărăcie sunt afectate în mod disproporţionat de numeroase încălcări ale drepturilor omului.

Joseph Wresinski a fost una dintre primele persoane care au evidenţiat această legătură directă între drepturile omului şi sărăcia extremă. În februarie 1987, Wresinski a făcut un apel la Comisia pentru Drepturile Omului pentru examinarea problemei sărăciei extreme şi a drepturilor omului, legătura dintre cele două fiind subliniată prin observaţia sa esenţială că: “În orice loc în care bărbaţii şi femeile sunt condamnaţi să trăiască în sărăcie extremă, drepturile omului sunt încălcate. A veni împreună pentru a ne asigura că aceste drepturi sunt respectate este datoria noastră solemnă”.

Tema din 2017, “Răspunsul la chemarea de a pune capăt sărăciei: o cale către societăţi paşnice şi favorabile incluziunii”, aleasă de ONU în consultare cu persoanele care trăiesc în sărăcie şi cu organizaţiile societăţii civile, remarca faptul că oamenii trebuie să se unească pentru a pune capăt sărăciei şi discriminării, pentru a construi un viitor durabil în care nevoile prezentului să fie împlinite, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a satisface propriile nevoi.

Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei reprezintă o oportunitate de a aprecia efortul şi lupta persoanelor care trăiesc în sărăcie, o şansă pentru ca acestea să-şi facă auzite nevoile şi un moment pentru a recunoaşte faptul că oamenii săraci sunt primii care luptă împotriva sărăciei. (Sursa: Agerpres)