Căldura în calorifere se lasă așteptată

1
694

Craiovenii mai au de așteptat până când vom primi agent termic în calorifere. Autoritățile nu se grăbesc, deocamdată, să înceapă furnizarea de căldură în apartamente, fiind anunțate temperaturi de toamnă blândă până după data de 21 noiembrie.

Și în alți ani, data de la care craiovenii trebuiau să primească agent termic în apartamente era începutul lui noiembrie, chiar din prima zi a acestei luni. Furnizarea gigacaloriei începea, totuși, mai devreme, mai întâi cu școlile și grădinițele, apoi cu spitalele și, ultima dată, către populație. Ca de fiecare dată, se luau în considerare temperaturile de afară și, mai apoi, solicitările ce veneau din partea locatarilor, acestea fiind întotdeauna împărțite: familiile cu copii doreau să primească agent termic, cât mai repede posibil, în timp ce bătrânii erau cei care nu se grăbeau cu căldura, pentru a face economii la buget.

Nopțile să mai friguroase de 10 grade Celsius

Cum se cam apropie termenul oficial, autoritățile se pregătesc și ele să înceapă furnizarea de agent termic către locatari. Potrivit municipalității, și de această dată, trebuie să se îndeplinească mai întâi condiţiile legate de temperatură: în trei nopţi consecutive, să se înregistreze temperaturi sub 10 grade Celsius. Când se atinge această valoare a temperaturii, conducerea SC Termo Craiova, distribuitorul de agent termic, va putea să furnizeze deja căldură în toate cele peste 800 de blocuri care sunt racordate, în acest moment, la rețeaua publică de încălzire.

După 21 noiembrie, scad temperaturile

Deocamdată, spun autoritățile, în nici o noapte de până acum, oricât de frig s-ar fi resimțit în apartamente, totuși mercurul nu a coborât așa de jos în termometre. „Condițiile pentru începerea  furnizării agentului termic, conform legislației în vigoare, sunt ca trei zile, consecutiv, să se înregistreze temperaturi medii sub 10 grade Celsius, în intervalul orar 18.00 – 6.00. Nu a fost cazul până acum. Și eu verific mereu acest lucru. Azi (n.r. – ieri), avem ședință și vom stabili cum vor fi efectuate probele la cald, întrucât de duminică se anunță temperaturi mai mici”, a precizat Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei.

Se fac, mai întâi, probele cu apă fierbinte

Înainte de a se începe furnizarea agentului termic, conducerea SC Termo va testa, prin urmare, instalațiile, prin umplerea conductelor cu apă fierbinte. În felul acesta, potrivit autorităților, se verifică dacă sistemul de distribuţie a agentului termic rezistă la o presiune mare, conductele urmând să fie păstrate sub tensiune în toate cele cinci luni de iarnă. În ceea ce priveşte şcolile, grădiniţele şi spitalele, care sunt racordate separat, pot solicita individual să le fie furnizat agent termic. Potrivit autorităților, până la această dată, doar Spitalul Filantropia și o grădiniță au cerut acest solicitat acest lucru.

1 COMENTARIU

  1. ‘Spitalul Filantropia și o grădiniță au cerut acest solicitat acest lucru’ … trebuie ca autorul a avut-o diriginta pe doamna celebra de la noi …

Comments are closed.